Un islaz, care, în parte, aparține și de primăria din Petrila, devine, încet-încet, groapă de gunoi. Și, de la deșeuri din construcții, la cele provenite din gospodării, ori chiar piei de oi, găsești de toate prin iarba ce acum dă colțul. Iar ciobanii din zonă spun că nu își mai lasă acolo animalele să pască, de frică.
Un morman de deșeuri din construcții, resturi de aparate electrice și multe deșeuri de proveninență animală. Asta am găsit pe terenul aflat pe Jieț, în
imediata vecinătate a poligonului de la
INSEMEX. Aici a fost cândva o mină, veche, dar din ea au mai rămas doar câteva ziduri de beton demolate și munții de gunoaie cresc cu fiecare zi, printre iarba pe care altă dată o pășteau vitele satului Jieț. Fiecare a dus pe acolo ce nu i-a mai folosit și, după Paști, aici au fost aruncate inclusiv pieile mieilor sacrificați.
„Din păcate, sunt cetățeni de ai noștri, ori, poate, din alte orașe, care duc acolo deșeuri. Ce ne supără pe noi este faptul că, deși sâmbătă, 8 aprilie, am avut o campanie de colectare a deșeurilor
electrice și electronice, am găsit acolo carcare se frigidere. Ori, cred că era mai simplu să ne sune și mergeam după ele de la poarta lor”, a declarat Marius Heljiu, viceprimarul orașului Petrila.
Primăria Petrila a demarat o nouă campanie de igienizare a acestui loc, mai ales că acolo au ajuns și deșeuri din gospodărie, ori resturi de la animalele sacrificate de Paști.
„Era lână, acolo și noi am fost și am făcut curat. E păcat că o aruncă acolo și că nu găsim posibilitatea să o valorificăm”, mai spun oficialii din Petrila.
Astfel de depozite
absolut ilegale sunt
peste tot, iar aici, administrația din Petrila
va monta un sistem de supraveghere video.
Diana Mitrache