Trei persoane de la Complexul Energetic Hunedoara au fost, la sfârsitul lunii august, în Polonia. Viorel Stancu, directorul general al CEH, a avut alocat un buget de 5000 de lei pentru deplasare. El spune cã a cheltuit doar 2000 de lei.
“Deplasarea a fost pentru trei persoane, de marti pânã vineri (undeva la sfârsitul lunii august-n.r.). Eu am avut un buget de 5000 de lei, am cheltuit 2000 de lei. Celelalte douã persoane au cheltuit câte 1000 de lei, estimativ”, a declarat Viorel Stancu, directorul general al CEH.
Un raport de deplasare nu a fost încã prezentat Consiliului de Administratie al Complexului Energetic Hunedoara. Dupã deplasarea în Polonia, Viorel Stancu spunea cã s-a întors cu un gust amar.
“Am fost si m-am întors cu un gust amar din Polonia. Gustul amar nu provine de la polonezi sau de la modul în care am fost primiti acolo, ci de la faptul cã am vãzut decalajul dintre tehnologia cu care lucrãm noi si tehnologia cu care se lucreazã pe piata mondialã, Polonia care e cel mai mare producãtor din Comunitatea Europeanã. Tehnologiile care se aplicã în momentul de fatã în Polonia si în restul lumii, s-ar preta foarte bine si la noi. Sunt asemãnãtoare conditiile geologice din Polonia si din statele unde îsi exportã aceste tehnologii cu conditiile geologice de la noi, dar avem o problemã cu plata acestor utilaje, cu achizitia lor, pentru cã în relatiile intercomunitare se practicã acea deschidere de acreditiv, un fel de platã în avans sau garantare a plãtii a utilajelor pe care le comandãm. Lucreazã cu tehnologii moderne, le stiam, le-am vãzut încã o datã, cu randamente foarte ridicate, utilaje mici, usoare, usor de folosit de cãtre oameni si cu fiabilitate foarte mare. Sunt usor de manevrat, usor de transportat. Un perforator rotopercutant pe care îl folosim noi are in jur de 90 de kg, iar perforatoarele care se folosesc în Polonia si în tãrile unde exportã acest tip de utilaj, are pânã în 10 kg”, a declarat la acel moment, Viorel Stancu, directorul general al CEH.
Monika BACIU