Ancheta fost preluată de DIICOT Serviciul Teritorial Alba Iulia. Procurorii DIICOT au obţinut prelungirea arestării preventive a recidivistului până aproape de jumătatea lunii mai.
Petroşăneanul este cercetat pentru că a violat o fetiţă, a sechestrat-o şi a şantajat-o. Doi poliţişti din Petroşani au fost şi ei cercetaţi disciplinar pentru că nu au tratat corect sesizarea mamei copilei violate.Recidivistul de 54 de ani, din Petroşani, a şocat Valea Jiului după ce o publicaţie locală a relatat apelul disperat al unei mame. Aceasta s-a adresat jurnaliştilor după ce ar fi sesizat Poliţia Petroşani, în legătură cu violul, dar n-ar fi fost luată în serios. Femeia a susţinut că fetiţa ei de numai 11 ani este terorizată de un recidivist. Suspectul, Petru R., ar fi sechestrat-o pe micuţă, a violat-o şi a filmat actele sexuale. Astfel o şantaja pentru a nu spune că a fost abuzată. Cei doi poliţişti au făcut obiectul unei anchete interne pentru gestionarea eronată a cazului. Totodată, ancheta în acest caz a fost preluată de procurorii DIICOT Ala Iulia. Potrivit unor surse sunt suspiciuni în cauză şi de proxenetism, pentru că micuţa ar fi fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu alţi doi bărbaţi. Procurorii DIICOT au cerut Tribunalului Alba prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul R. Petru, solicitarea admisă de instanţă. Potrivit IPJ Hunedoara, mama copilei, o femeie de 34 de ani, din Petroşani, a reclamat că începând cu luna decembrie 2019, fiica sa de 11 ani s-a deplasat la locuinţa bărbatului unde a rămas să doarmă, uneori cu acordul ei. Ulterior, femeia a aflat că bărbatul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora. Poliţiştii hunedoreni au stabilit în prima fază a anchetei că individul avea înregistrări cu minora şi o şantaja că le va face publice, dacă va spune despre relaţiile sexuale mamei sau altor persoane.
Maximilian GANJU