„Nu văd soare, nu văd stele, numai raza lămpii mele” este titlul unei lucrări de excepție ce a fost realizată la Petroșani, pe un perete al unuia dintre căminele din campus. Dar, poate cea mai vibrantă poveste a celor de la Valea Jiului Vibrantă este cea a minerului brigadier de la Aninoasa. Muralul cu chipul lui a fost realizat pe peretele unei clădiri ce cândva a servit minerilor de la Aninoasa.
Un miner ce luminează o creatură din viitor este muralul realizat pe peretele căminului din Petroșani, ce aparține Universității. Aici, ATOMA a gândit o poveste în culori vibrante și a lăsat imaginația să plece spre viitor, trecând de la minerit la roboți. Exact așa cum era și firesc.
Iar la Aninoasa, pesonajul pictat de Cristi Scutaru, un alt artist care a și gândit povestea, ca fiind una reală. Iar personajul este nimeni altul decât brigadierul Anton Țâmpu.
„Singura condiție pe care am pus-o ca să pictez un perete în Aninoasa a fost că am vrut să fie ceva pentru comunitate și să fie elogiat un persionaj care a contribuit la această acțiune mulți ani și care a avut un aport important n comunitate. Iar eu cred că un om simplu, un simplu muncitor, meruită o pictură murală”, a spus Cristi Scutaru, artistul plastic, care a realizat lucrarea de la Aninoasa într-o zi și jumătate.
Și cine nu îl știe în Aninoasa pe Anton Țâmpu? „Ne mândrim cu el. Am lucrat împreună. A fost cel mai bun dintre noi, de pe aici, de aia l-au și ales ca emblemă. El știa tot. Pentru că un miner trebuie să știe tot. Degeaba ne beștelesc ăștia în toate felurile, că eu, cu 4 clase, știu mai multe decât ăia care vorbesc despre noi urât. Se mai face ceva și în văgăuna asta”, a spus un localnic, care se afla pe stradă, la Aninoasa, un oraș în care mai trăiesc aproape doar pensionarii care cândva au lucrat la mină.
Iar domnul Anton Țâmpu este un om al locului, pe care oricine îl știe și care acum a ajuns un simbol al orașului, care acum, la pensie, își amintește ce a însemnat cândva mina.
„Toți angajații, la suprafață și subteran, erau cam 3-4 mii. La pontaj, fiecare pleca la locul lui de muncă, pe brigăzi, pe
schimburi. Exista o competiție care să dea mai mult cărbune, că, cine dădea, lua și mai mult salar. Lucram în acord. Acum? Nu mai e acum lumea care a fost! Oamenii, probabil, nu mai au bani, locuri de muncă.
În Valea Jiului lucrau și din alte locuri din țară, acum, nu mai au loc de muncă nici cei de aici”, a spus Anton Țâmpu, brigadier pensionat de la mina Aninoasa, al cărui chip va rămâne emblema orașului, un om cu care comunitatea se mândrește.
Proiectul care vibrează în culori excepționale le aparține celor de la Valea Jiului Vibrantă, cei care au gândit că locul trebuie să atragă cumva și prin culori, ștergând astfel griul lăsat în urmă de închiderea minelor.
„Noi am dorit să revitalizăm anumite spații din Valea Jiului, iar aici, Cristi Scutaru a venit cu ideea de a picta aici o persoană reală și care a muncit în mina de la Aninoasa. Noi încercăm să păstrăm și să fim mândriu de trecutul nostru. Iar pictura se uită spre viitor și dorește să transmită și partea optimistă pentru Aninoasa și pentru Valea Jiului”, a spus Adina Vințan, Valea Jiului Vibrantă.
Și pentru că prima încercare a fost bine primită, primarul din Aninoasa spune că va continua.
„Chiar am discutat cu artistul care a realizat această pictură și am spus să facem casele de colonie pe care le-am reabilitat. Vrea să aducă mai mulți pictori din țară, să facă un concurs și să le pictăm pe toate în așa fel încât să redăm o atmosferă vie orașului Aninoasa”, a spus Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa.
Cei de la Valea Jiului Vibrantă au realizat 3 astfel de muraluri. Un perete este la Petroșani, unul la Aninoasa și unul la fosta mină Petrila.
Diana Mitrache