Sunt 7 luni în care fiecare oraș al Văii Jiului a vibrat în culori și proiecte dedicate comunităților mărginașe. De la Cartierul Bosnea, la Ștefan, din Dallas până la Petrila, toți s-au implicat, au pictat clădirile vechi și le-au dat culoare, au învățat să fie actorii propriilor lor realități. Valea Jiului Vibrantă a ajuns la final.

Pereții unor clădiri la fosta mină Petrila, din centrul Petroșaniului, ori de la Aninoasa sau mina Vulcan au prins contur. Tinerii de aici s-au implicat în proiecte și au organizat piese de teatru, totul pentru ca ei să simtă că sunt importanți în comunitate. Dar proiectul se încheie luni.
„Finalizăm proiectul Comunități Vibrante în Valea Jiului, care a început acum 7 luni. Au fost 7 luni pline de zâmbete și bună dispoziție și copiii din cele trei comunități nevoiașe, Petrila, Petroșani și Lupeni, au realizat diverse activități creative, ori piese de teatru și luni este evenimentul final în care vom prezenta tot ceea ce am realizat”, a spus Adina Vințan, reprezentanta ONG Valea Jiului Society.
Luni, într-o nouă piesă de teatru, la palatul Cultural, de la ora 15,00, copiii vor spune povestea Văii Jiului, așa cum o vede noua generație de acum, iar pentru cei prezenți vor cânta Cătălin Stepa și Aurelian Iepuraș.
„Evenimentul va fi deschis de Cătălin Stepa, care a fost cu noi și în Cartierul Ștefan, unde a copilărit cu mama lui și am avut bucuria de a avea portretul Tatianei Stepa pe un perete din Cartierul Ștefan. Iar apoi, avem un concert cu tinerii de la Free Land. La Teatrul din Petroșani vom merge pentru lansarea albumului „13” al lui Aurelian Iepuraș”, a mai spus Adina Vințan.
Comunitățile au vibrat și în culori și în activități la care au luat parte copiii, împreună cu părinții lor. A fost un proiect despre care fiecare își va aminti și în Cartierul Bosnea și în Dallas, la Vulcan și în Ștefan, la Lupeni. Iar activitățile nu se vor opri aici, chiar dacă proiectul se va încheia.
Diana Mitrache