Valea Jiului ar putea deveni prima microregiune verde la nivel național cu emisii de carbon care tind spre 0, arată strategia întocmită de experții europeni de la PriceWaterhouseCoopers.
Închiderea minelor și transformarea acestora în obiective de interes turistic, corelate și cu alți factori ar putea face din Valea Jiului o microregiune verde.
”În funcție de consecvența adoptării unor pași concreți, Valea Jiului se va remarca prin afluxul mijloacelor de transport ecologice, sistemelor „smart city” și prin creșterea gradului de eficiență energetică conferit de sistemele de gestionare inteligentă a consumului. Siturile miniere închise în condiții de siguranță a zăcământului și transformate în obiective de interes turistic vor beneficia de flux de vizitatori, care se vor bucura de calitatea mediului nepoluat al regiunii, peisajul natural deosebit și biodiversitatea siturilor „Natura 2000”.
Potrivit unui sondaj realizat la începutul anului 2020 de Asociația antreprenorilor “Comitetul de Inițiativă Valea Jiului” (ACIVJ), 71% dintre cei chestionați consideră că dezvoltarea orașelor verzi și regenerarea urbană sunt esențiale pentru dezvoltarea economică a zonei. Într-o viziune optimistă, în cazul realizării consecvente a acțiunilor propuse, Valea Jiului ar putea deveni prima microregiune verde la nivel național cu emisii de carbon care tind spre 0, viziune aliniată Pactului Ecologic European (cu valorificarea Green Line Valea Jiului, care presupune transport public complet verde între și în orașele regiunii și sisteme inteligente de trafic, cuplate cu existența rutelor turistice pentru ciclismul montan). Pe baza acestora, Valea Jiului și-ar consolida un nou profil, devenind o atracție pentru firme din domeniul economiei circulare, pentru cercetare – inovare în domeniul energetic, dar și pentru turism”, arată raportul PwC.
Se vorbește despre familiarizarea populației Văii Jiului cu noul concept, și anume cel nepoluant.
”Populația Văii Jiului, în special cea tânără, se va familiariza cu domeniul economiei circulare, în linie cu eforturile României la nivel național, iar dinamica economică a zonei va beneficia de investiții strategice în inovare, infrastructură digitală și mijloace de transport ale viitorului. Astfel, vor fi create premise pentru dezvoltarea de afaceri locale prin prisma economiei circulare, în special la nivelul IMM-urilor. Totodată, se va evalua oportunitatea creării unui centru pentru prezentarea celor mai noi tehnologii în domeniul dezvoltării durabile. În Valea Jiului revitalizată socio-economic vor exista premise favorabile transformării zonei în model de regiune prietenoasă cu mediul care, prin măsurile luate în beneficiul sănătății populației, pentru protejarea frumuseților naturale ale zonei și pentru folosirea mai eficientă a resurselor, va deveni etalon de bune practici ce ar putea fi replicate în alte regiuni din România sau chiar în alte regiuni aflate în tranziție din Europa”, arată același document.
Monika BACIU