Deși zeci de oameni merg periodic la Deva, pentru a-și ridica diverse colete de la vamă, nimeni nu a reușit încă să deschidă un birou vamal la Petroșani. Asta, deși responsabilii de la Poștă au pus la dispoziție un spațiu. Prefectul județului spune acum că demersurile s-au împotmolit, dar că va continua să ceară acest lucru.  Reprezentanții Poștei de la Petroșani au amenajat un spațiu la oficiul din Cartierul Aeroport și se așteaptă doar decizia celor de la vamă. Din păcate, nimeni nu a reușit și, venit la inaugurarea sediului provizoriu pentru înmatricularea vehiculelor, prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă a spus că va continua să ceară acest lucru.  „Știu că au fost multe solicitări pentru punctul vamal. Țineți minte că am discutat încă din vară și am fost special la ministrul Finanțelor, încercând să facem un lobby în această direcție. Mi s-a răspuns în august, că, din punct de vedere al numărului de operațiuni nu prea se justifică. Eu am spus că da. Am rămas să studiem această problemă. Eu nu pot să mă angajez în numele Ministerului Finanțelor, dar demersurile le voi continua”, a spus Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara.  Dacă primești un pachet din altă țară și locuiești în zona Văii Jiului, trebuie musai să faci un drum la Deva, la singurul sediu al vămii din județul Hunedoara. Și asta, chiar în condițiile în care poate coletul nu are o valoare nici măcar egală cu suma pe care o dai pe transport.  Mai mulți oameni au cerut sprijin, numai că, deși totul a fost amenajat la Petroșani la sediul Oficiului Poștal din Cartierul Aeroport, pregătirile nu s-au concretizat deloc. Un astfel de serviciu nu a existat niciodată în zona Văii Jiului și oamenii de aici sunt nevoiți să bată drumul până la Deva, unde vama funcționează după un anumit program riguros stabilit.

Diana Mitrache