Tot vestul Văii Jiului, de la Câmpu lui Neag, până în Cartierul Aeroport de la Petroșani, primește apă de la Valea de Pești. Fie că e din baraj, fie din cele două surse de apă, Lazărul și Buta, procesul de tratare al acesteia este unul complex și total modernizat. Și, dacă prin anii 95- 95 această stație avea 35 de angajați, investițiile pe bani europeni au putut să automatizeze întreg procesul și astfel, acum, mai sunt doar 15 oameni.
Pare gol întreg ansamblul de pompe, decantoare, motoare și sisteme moderne, plus panouri de control automat, dar oamenii care sunt acum, acolo, fac ca apa să devină potabilă. Este, așa cum spun cei de aici, o adevărată uzină de apă, care ne permite nouă să avem una dintre cele mai bune ape din România.
Asta, pentru că, de foarte multe ori am auzit că aici apa cade din munte, este peste tot și noi tot scumpă o vedem. Însă, procesul de potabilizare este atât de complex, încât o simplă vizită aici ne-a făcut să realizăm cât de mult se lucreză la asta.
„În ultima vreme, cu toate ploile, nivelul apei din Baraj este scăzut cu 8 metri. Turbiditate crescut până la 100 de grade MTU. Și vă spun că o turbiditate normală este de 1, deci este nevoie de tratarea apei. Ea trece prin stația de tratare de la Valea de Pești, unde suferă mai multe procese. Ele nu puteau fi făcute, dacă, acum 7 ani, nu investeam în modernizare, cu bani europeni, a acestei stații. Adică, dacă asta s-ar fi întâmplat acum 10 ani, vestul Văii Jiului nici nu știu de unde ar fi avut apă. Cel mai probabil, apa putea fi folosită doar menajeră, iar ca să bem cumpăram de la magazin. Atunci, tehnologiile nu ne permiteau să potabilizăm apă cu turbiditate mai mare de 20-30 grade MTU”, a spus Cristian Ionică, managerul general al SC Apa Serv Valea Jiului.
De fapt, e vizibil că apa este tulbure atunci când intră în uzină, dar, până la final, cei de aici ne-au demonstrat că apa e foarte bună, nu mai are impurități și, așa cum știm, cine bea apă de aici, nu mai renunță la Valea Jiului. Și nu e doar o legendă, ci o realitate, care, fără investiția pe bani europeni, nu mai era azi valabilă.
„Din punct de vedere al tehnologie, este impresionant tot ce se petrece aici. Apa intră în stație, este preluată, tratată și sunt apoi transmise datele și, cel mai important, vorbim de siguranța stației. Chiar dacă sursele sunt vulnerabile la condițiile meteo, ori la exploatările forestiere, stația de aici este una sigură, pentru că, de 7 ani, ea nu a fost oprită, așa încât populația să simtă asta”, mai spune Cristian Ionică.
Este o adevărtă uzină de apă care face ca ce mi mre parte a populației din Valea Jiului să aibă apă de cea mai bună calitate.
Diana Mitrache