În Parcul Național Grădiștea Muncelului- Cioclovina pare că au apărut urși panda și că ne află undeva în Asia. Camerele de supraveghere a faunei din Parcul Național Grădiștea Muncelului au surprins doi urși, dintr-o familie mai specială, după cum au numit-o cei care monitorizează animalele. Ambii au gulere albe, precum urșii panda din China.

La începutul acestei săptămâni, camerele amplasate în parc au surprins urșii deosebiți în obiectiv. Sunt două exemplare, care, cel mai probabil, fac parte din aceeași familie, iar unicitatea lor i-a făcut deja vedete în mediul on-line.
„Chiar dacă la prima vedere ne ducem cu gândul că a apărut o specie nouă de urs asiatic sau poate că umblăm cu „ursul vopsit”, în Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, realitatea este cu totul alta. Una dintre camerele de monitorizare faună montate de rangerii parcului au surprins o femelă din specia urs brun împreună cu puiul ei, ambele exemplare prezentând o caracteristică aparte a coloritului blănii, un guler alb în jurul gâtului.
Acest fenomen este întâlnit destul de rar la specia urs brun”, au scris rangerii parcului.
Și nu doar urșii ajung în locul în care a fost amplasată camera de supraveghere. Rangerii au arătat că locul este vizitat parcă cu programare, în funcție de specie. Vin, pe rând, și ziua și noaptea, urșii, cerbii, mistreții, vulpile, toate găsindu-și momentul de liniște în acel loc, fără să se deranjeze unii pe alții.

Diana Mitrache
Foto captură Parcul Național Grădiștea Muncelului – Cioclovina