Orașul Uricani a depus
eforturi susținute pentru a deveni o stațiune turistică de
succes. Principalul obiectiv al
acestei transformări este accesarea fondurilor europene destinate exclusiv stațiunilor turistice. Având statutul de stațiune turistică de doi ani, orașul Uricani se pregătește acum să valorifice aceste fonduri. Autoritățile locale au pregătit deja indicatorii tehnico-economici necesari pentru o stațiune turistică și au demarat un proiect ambițios – construc-ția unui parc acvatic cu un cost estimat de aproximativ 11 milioane de euro.
”Am lucrat foarte mult pentru ca Uricaniul să devină stațiune turistică. Principalul obiectiv este acela de a beneficia de anumite fonduri europene care se adresează doar stațiunilor turistice. Suntem stațiune turistică de doi ani de zile și deja avem pregătiți indicatorii tehnico-economici specifici pentru o stațiune turistică. Avem un proiect major în acest sens și am trecut la realizarea unei documentații pentru un aquaparc. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 11 milioane de euro. Ne dorim ca acestă infrastructură turistică să poată veni în continuarea infrastructurii turistice din Valea Jiului. Vorbim despre Straja care are o stațiune turistică bazată pe schi, mai avem Vulcanul și Petroșaniul, iar la Petrila vorbim despre proiectul Planeta Petrila”, a declarat Dănuț Buhăescu primarul orașului Uricani.
În faza inițială, orașul Uricani a înaintat un studiu de fezabilitate experților de la ADR Vest (Agenția de Dezvoltare Regională Vest), așteptând cu nerăbdare contribuția lor pentru îmbunătățirea studiului. Ulterior, vor trece la faza de proiect tehnic. Uricani este responsabil pentru 30-40% din finanțarea proiectului și, pentru a îndeplini această cerință, au găsit un partener în Consiliul Județean Hunedoara.
S-a ajuns la un acord semnificativ, în cadrul căruia orașul Uricani va suporta costurile documentației, inclusiv studiul de prefezabilitate, proiectul tehnic, planul de management, precum și obținerea autorizațiilor și aprobărilor necesare. Cele trei milioane de euro rămase vor fi angajate odată ce vor primi feedbackul asupra studiului de fezabilitate.
”Proiectul nostru face parte din proiectul de dezvoltare integrată a turismului din Valea Jiului și vine să completeze ceea ce celelalte orașe ale Văii nu au. Am predat în primă fază un studiu de fezabilitate specialiștilor de la ADR Vest și așteptăm să vedem cu ce vor veni ei în completarea studiului, iar în perioada următoare vom da drumul și proiectului tehnic. Contribuția este de 30-40% iar în acest sens va trebuie să găsim un partener, pe care l-am și găsit și se numește Consiliul Județean Hunedoara care a dorit să ne fie partener. În acest sens am avut o înțelegere și anume partea de documentație o vom suporta noi, studiu de prefezabilitate, proiectul tehnic, planul de management, avize și acorduri. La partea cealaltă care este de trei milioane de euro, acest lucru materializându-se după ce vom primi răspunsul în
legătură cu studiul de fezabilitate. știindu-se faptul că orașul
Uricani a rămas în anii 2000 fără nicio unitate de exploatare a cărbunelui, Consiliul Județean Hunedoara a înțeles necesitatea acestui proiect”, a mai subliniat sursa citată.
Monika BACIU