Universitatea din Petroșani organizează concurs de admitere pentru Colegiul pentru învățământ terțiar nonuniversitar (CITN-UPET) pe domenii, la calificările/specializările autorizate să funcționeze provizoriu de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP):

Nr. crt. Calificare/Specializarea Domeniul Capacitatea totală de școlarizare (elevi) Număr locuri bugetate Număr total clase Cuantum taxă
1 Analist programator Calculatoare 56 28 2 400 lei/semestru
2 Tehnician transporturi auto interne și internaționale Ingineria transporturilor 56 28 2 400 lei/semestru

Aceste calificări profesionale sunt cuprinse în Registrul Naţional al Calificărilor Profesionale, stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

 

Înscrierea candidaților pentru examenul de admitere la calificările/specializările autorizate să funcționeze provizoriu în cadrul CITN-UPET se organizează în perioada 26 august – 03 septembrie 2021, la sediul Universității sau on line.

Calendarul de desfăşurare a examenului de admitere în învăţământul postliceal, în perioada menționată, este următorul:

 

 

Perioada

Activități desfășurate
 

Înscriere la concurs

 

Afişare rezultate

Contestații  

 

Înmatriculări

Afișare rezultate finale

concurs de admitere

 

Depunere

 

Soluționare

SESIUNEA august 2021
 

26 August-

10 Sept.

 

26 August -3 Septembrie

Înscrierea candidaților

(la sediul Universității* sau on line, prin email**)

 

 

   4      Septembrie

 

 

    

      4-5 Septembrie

 

6-9 Septembrie

Confirmarea locurilor și prezentarea actelor în original pentru cei care ocupă un loc bugetat

 

10

Septembrie

 

 

La sediul Universității, la adresa: Str. Universității Nr. 20:

  1. În perioada 26-29.08.2021,la Registratura Universității, interval orar: 800-1400;
  2. În perioada 30.08-03.09.2021, Corpul D, camera 211, interval orar: 800-1400.

** On line, la adresa de email: colegiu@upet.ro

La calificările:

  • Analist programator (Calculatoare);
  • Tehnician transporturi auto interne și internaționale (Ingineria transporturilor).

Au dreptul să se înscrie pentru admiterea la CITN-UPET absolvenţii de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat.

Înscrierea candidaţilor pentru admiterea în învăţământul postliceal se face:

  • on-line la adreasa de email colegiu@upet.ro;
  • la secretariatul CITN-UPET (Corp D sala 211),

pe baza următoarelor documente:

  1. Dosar tip mapă;
  2. Fişa de înscriere (pusă la dispoziţia candidaţilor de secretariatul Colegiului sau pe site https://www.upet.ro/colegiu/);
  3. 2 fotografii tip buletin;
  4. Foaie matricolă pentru clasele a IX-a – a XII-a/a XIII-a (original și copie simplă);
  5. Diplomă de bacalaureat sau adeverință de absolvire a liceului, după caz.(original și copie simplă)
  6. Certificatul de naştere, cartea de identitate şi în cazul schimbării numelui, certificatul de căsătorie, în original și copii simple.
  7. Adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie al candidatului, din care să rezulte că este clinic sănătos şi apt de studii pentru calificarea profesională pe care doreşte să o dobândească
  8. Toate copiile vor fi certifacte conform cu originalul” de către un membru al Comisiei de admitere.

 

În anul școlar 2021-2022, nu se vor percepe taxe de încriere și de înmatriculare pentru cursanții Colegiului pentru Învățământ Terțiar Nonuniversitar.

 

Din componenţa dosarului de concurs, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se elimină cerinţa de depunere a copiilor legalizate ale documentelor, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul, de către persoana/persoanele care are/au atribuţii desemnate în acest sens. Prin excepţie, pentru constituirea dosarului de concurs aferent anului universitar 2021-2022 se poate realiza online prin transmiterea documentelor,prin email, de către candidaţi cu asumarea responsabilităţii de către aceştia cu privire la autenticitatea şi corespondenţa dintre documentele digitale/scanate şi cele originale, cu mențiunea ca la înmatriculare, candidații admiși, pentru confirmarea locului, trebuie să prezinte în fața comisiei toate documentele in origial,impreuna cu cateo copie simpla aferenta fiecarui document pentru certificarea cu originalul, sau copii legalizate ale documentelor originale.

 

 

Admiterea candidaţilor se face prin concurs de admitere, organizat pe bază de dosar, prin evaluarea rezultatelor obţinute în studiile liceale absolvite sau echivalente conform legislaţiei în vigoare. Pot fi înmatriculați în cadrul CITN-UPET inclusiv candidații care au absolvit 12 clase în învățământul liceal, însă nu au promovat examenul de bacalaureat. Media generală de admitere este media generală de absolvire a studiilor liceale.

 

În perioada 30 august- 3 septembrie 2021, la sediul Universităţii din Petroşani, candidații doritori pot beneficia de asistenţă suplimentară la înscriere. Aici va fi expres amenajată, la secretariatul CITN-UPET o sală cu echipament de calcul pus la dispoziția candidaților. Aceștia vor putea beneficia de sprijinul comisiei de admitere în cazul unor nelămuriri sau întrebări privind procedura de admitere.