C ea mai mare problemă a părinților cu copii mici este ce fac cu ei înb vacanța de vară? Iar grădinițele din județul Hunedoara și-au închis porțile.
Totuși, potrivit inspectorului general Maria Ștefănie, de la IȘJ Hunedoara, sunt 22 de unități din întreg județul care primesc copiii, unele chiar până în prima zi a lunii august. Asta, pentru ca părinții să poată să îi ducă în continuare acolo.
În Valea Jiului sunt doar două: vorbim despre grădinițele cu program prelungit de la Petroșani și o structură la Lupeni, restul fiind în alte localități.
Potrivit graficului întocmit de Inspectoratul Școlar Județean, grădinițele cu program prelungit vor fi deschise la Petroșani până în 29 iulie, iar cele din Lupeni până la 1 iulie.
Mai sunt deschise grădinițe și la Orăștie, în Hunedoara, în Hațeg, la Șoimuș, Brad, Crișcior sau Simeria.
Diana Mitrache