Transilvania Rally 2018, a doua etapã a sezonului 2018, va reprezenta debutul lui Cristian Melczer în Campionatul National de Raliuri Dunlop, unde va participa la volanul unui model Sandero, în cadrul Cupei Dacia.
Dupã douã sezoane în care a participat la câteva etape în cadrul Campionatului National de Rally 2 la volanul unei masini Dacia Logan, Cristi a hotãrât sã facã un pas înainte, înscrierea în cadrul Cupei Dacia reprezentând o provocare dar si o necunoscutã în acelasi timp.
“Anul 2018 va reprezenta un nou început, un proiect la care am lucrat împreunã cu partenerul nostru, Abriso România, cãruia doresc sã îi multumesc pentru sprijinul acordat. Planul nostru este sã participãm la toate etapele rãmase din acest an, însã acest fapt este conditionat si de gãsirea altor parteneri care sã se alãture “cãlãtoriei”  noastre. Dacã în 2016 am debutat la Cluj în Campionatul National de Rally 2 alãturi de Ervin, la debutul în Cupa Dacia si CNRD vom porni tot împreunã”, au spus Cristian Melczer si Ervin Sipos.   Prezentarea echipajelor si a masinilor va avea loc joi, 3 mai, pe esplanada dintre Cluj Arena si Sala Polivalenta, iar startul festiv va fi dat la ora 20:00. Primele patru probe speciale vor avea loc vineri,  4 mai.
Monika BACIU