Polițiștii din Petroșani au organizat un flagrant și au săltat un bărbat, după ce au aflat că în fața sediului poliției din Petroșani sunt parcate două mașini pline cu țigări de contrabandă. Bărbatul de 49 de ani este din Petroșani, iar în urma acțiunii, a fost reținut și urmează să răspundă în fața oamenilor legii. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Petroșani s-au sesizat din oficiu și au percheziționat cele două mașini care se aflau parcate chiar vis-a-vis de sediul Poliției din Petroșani. Marfa se afla în două autoturisme parcate pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Petroșani. „Având în vedere cercetările care se efectuează în cadrul unui dosar de cercetare penală, în cauză, au fost dispuse două percheziții a două vehicule, ocazie cu care au fost identificate un număr de 40.000 țigarete aparținând bărbatului în vârstă de 49 de ani, drept pentru care, împotriva acestuia a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca, persoana în cauză, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani cu propunere de luare a măsurilor legale ce se impun”, a declarat Carla Strujan, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara. Poliţiştii fac cercetări, iar bărbatul este cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de ”deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete. Prejudiciu în acest caz este în valoare de aproximativ 45.000 lei.

Diana Mitrache