După ani de litigii și întârzieri, lucrările de modernizare a celei mai înalte șosele din România, Transalpina, sunt pe cale să fie
reluate. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a preluat recent controlul asupra acestui drum emblematic, iar acum se pregătește să inițieze o expertiză tehnică extinsă pentru Drumul Național 67 C, cunoscut sub numele de Transalpina.
Reprezentantul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRPD) Craiova, Cristi Tudor, a confirmat că expertiza tehnică va fi primul pas în reluarea lucrărilor pe această arteră vitală.
„Transalpina a fost un drum aflat într-un litigiu mai mulți ani. Lucrările nu au fost vreodată finalizate, având regim de drum în lucru. La intrarea în insolvență a companiei care a început lucrările de reabilitare a DN 67 C, lucrările au fost sistate și Compania de Drumuri s-a judecat cu firma de insolvență, drumul a revenit în patrimoniul nostru și putem face lucrări de intervenție”, a explicat Cristi Tudor, potrivit Adevărul.
Potrivit acestuia, expertiza tehnică va evalua starea întregului tronson al Transalpinei, urmând să se identifice și să se prioritizeze lucrările necesare.
CNAIR a obținut recent o victorie importantă în instanță împotriva
fostului constructor și a preluat
controlul asupra drumului, deschizând astfel calea pentru reluarea lucrărilor de modernizare. Lucrările inițiale de modernizare a Transalpinei au început în 2008, însă au fost abrupt stopate în 2012 din cauza unor probleme întâmpinate de
societatea Romstrade, condusă de omul de afaceri Nelu Iordache. Acesta din urmă a fost ulterior
condamnat la închisoare pentru diverse acuzații legate de abuz în
serviciu și nereguli în atribuirea unor contracte, inclusiv pentru lucrările de modernizare a Transalpinei.
Monika BACIU