Materiale de construcții, anvelope, mobilier de baie și chiar un frigider au găsit voluntarii care au ecologizat și Parcul Național Defileul Jiului. Parcul Național Defileul Jiului este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor –
ROMSILVA.

În cadrul evenimentului
național ”Let’s Do It, România!” Administrația Parcului Național Defileul Jiului împreună cu SDN Gorj, s-a alăturat campaniei de ecolo­gizare pe raza parcului național.
Ecologizarea s-a efectuat mai ales pe versanții parcărilor din zona DN 66, drum care face legătura între Valea Jiului și sudul țării.
”Pe această cale „dorim” să mulţumim celor care au făcut posibilă această acţiune, şi aici ne referim la cei care tranzitează Parcul Naţional Defileul Jiului cu sau fără scopul principal de a abandona deşeurile ( ambalaje, saltele, gresie, anvelope, mobilier de baie ….. frigider. Acest eveniment nu ar fi necesar dacă educaţia ecologică actuala ar fi acceptată şi aplicată, dar … cu mari speranţe, considerăm că generaţiile tinere vor avea suficiente cunoştinţe comportamentale ca astfel de acţiuni să nu mai fie posibile în viitorul apropiat”, arată Administrația Parcului Național Defileul Jiului.
Parcul Național Defileul Jiului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), situată în sud-vestul țării, pe teritoriile județelor Gorj și Hunedoara.
Monika BACIU