Toma Petcu îsi continuã activitatea la portofoliul Energiei. Aceasta a primit aviz favorabil din din partea comisiilor parlamentare, cu 36 de voturi pentru si 16 împotrivã.
„Am deblocat discutiile cu partea chinezã pentru reactoarele 3 si 4. Suntem în discutii avansate cu Ministerul de Finante pentru elaborarea unui memorandum care sã fie supus dezbaterii si aprobãrii în Guvern, pentru cã avem nevoie sã stim cât ne permitem si cât ne putem asuma în negocierea cu partea chinezã, din cele 6 miliarde (de euro, cât este estimatã investitia totalã — n.r.), care 3 (miliarde de euro — n.r.) ne-ar reveni ca aport din partea statului român. Un miliard ar fi asigurat de infrastructurã existentã, plus rezerva de apã grea si octoxidul de la Rezervele Statului. Pentru restul de douã miliarde si celelalte conditii în negocierea cu partea chinezã trebuie sã luãm un mandat foarte clar din partea Guvernului, sã stim foarte clar cât putem negocia si unde putem ajunge cu partea chinezã”, a spus Toma Petcu, în cadrul audierilor, potrivit Agerpres. Ministrul a subliniat importanta cãrbunelui în sistemul energetic national. „Pentru prima datã în primele sase luni ale anului, productia de energie pe cãrbune a depãsit-o pe cea hidro. Nu spun neapãrat cã este un lucru pozitiv, dar în mod sigur acest lucru ne-a arãtat cã putem fi dependenti de productia pe cãrbune nu doar iarna, ci si vara”, a mai spus Toma Petcu.
Monika BACIU