Este binecunoscut faptul că setea de cunoaștere de la
dezvoltarea cortexului până în societatea zilelor noastre, a căpătat valențe uriașe. Indiferent de ramura de specialitate la care putem face referire, omul poate fi un autodidact remarcabil, asta și datorită sistemului de îndrumări teoretice și practice pus la dispoziție din timpuri nu atât de vechi până în prezent.
În societatea zilelor noastre
suntem privilegiați deoarece avem acces la toate resursele de educație, cultură, artă etc. cum strămoșii noștri nu au avut creată această oportunitate. Privilegiu care poate și dăuna dacă nu este folosit și asimilat dintr-o necesitate organică.
Oana Rotea, reprezentantul Asociației L.I.O.N.S. Club Via Regis Petroșani și coordonatorul acestui proiect ne vorbește despre cum a luat naștere acest proiect.
”Ideea a plecat de la Ziua Internațională Împotriva Violenței și a Bullying-ului în școli și care este punctată în fiecare zi de joi din luna noiembrie. Am dorit și noi să punem accent pe acest subiect și să scoatem la lumină problemele cu care se confruntă copiii din comunitatea noastră. ”Am ales să vorbesc” este o mână pe care încercăm să o întindem și să îi ajutăm pe copii să își rezolve problemele de natură personală. Înainte de a face acest eveniment am luat legătura cu cele două licee care au participat iar consilierii școlari au mers printre ei și au luat de la ei întrebările pe care aceștia le aveau de pus. Numărul mare de întrebări arată că este o problemă care nu este discutată în comunitate”, a declarat Oana Rotea coordonatorul proiectului.
Despre cum au perceput tinerii acest proiect și despre feedback-ul primit, ne spune Silvana Capriș, psiholog.
”Noi ca și adulți dacă am învăța un sfert din cât acești copii doresc să ne învețe am ajunge foarte departe. Din punct de vedere psihologic treaba adulților este de ai instrui. Cu ce se diferențiază acest proiect față de altele la care am participat este faptul că piesa jucată a fost rescrisă prin proprile lor idei. Piesa de teatru a arătat atât problemele cât și soluțiile iar dacă ne uităm la tineri vom vedea răspunsurile, dar în tot acest timp ei au nevoie de noi”, a declarat Silvana Capriș psiholog.
La eveniment a luat parte și Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, care spune că problama bullying-ului este una din ce în ce mai acută în școlile din România.
”Fenomenul bullying-ului nu putem și nu trebuie să îl trecem cu vederea, mai ales când acesta se întâmplă tot mai des în școli, unde copiii sunt agresați, fizic sau psihic, de alți copii. Trebuie cu toții să ne implicăm, să fim parte a soluției, și, pentru că uniți suntem mai puternici, am participat astăzi la campania ”Am ales să vorbesc”, care se dorește a fi un semnal de alarmă față de acest fenomen îngrijorător, al căror victime sunt copiii și nepoții noștri, ai tuturor.Evenimentul a fost organizat de Oana Rotea – inițiatorul proiectului ”Din inimă pentru oameni”, Clubul Copiilor Valea Jiului – Petroșani, Lions Club Via Regis Petroșani, Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu”, în parteneriat cu Colegiul Național ”Carmen Sylva” și Colegiul Național ”Mihai Eminescu” și beneficiază de întregul suport al Primăriei Municipiului Petroșani”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Scopul acestui proiect este
acela de a conștientiza elevii
într-o manieră artistică, asupra unor derapaje apărute în rândul comunității pe latură
social-relațională și aici facem referire la bullying.
Monika BACIU