Tânăra în vârstă de 25 de ani, din Uricani, a trăit timp de șapte ani în teroare alături de bărbatul cu care crezuse că-și va face un viitor. Din cauza drogurilor de care era dependent individul, femeia îndura zilnic chinurile la care era supusă de partenerul ei. Pentru că din relația lor s-au născut două fetițe, tânăra a încercat să-și salveze relația cu soțul său de dragul celor două copile. ”Lucrurile s-au deteriorat și mai tare din pricina pârâtului care a început să o agreseze fizic și să o controleze din toate punctele de vedere. (…) A fost nevoită să accepte jignirile, umilințele și bătăile pe care soțul său i le aplica zilnic, iar singura sa alinare în toţi cei 7 ani de zile au fost fiicele sale care au ajutat-o să fie puternică și să lupte în continuare pentru binele și bunăstarea acestora”, s-a plâns femeia în fața judecătorului. Tânăra le-a mai spus magistraților că de doi ani de zile soțul ei a început să consume droguri și să vândă în cadrul unor anturaje dubioase. ”A susținut că acesta consumă droguri şi în prezența minorelor fără niciun fel de reținere, iar din pricina temerii pe care o avea față de el, nu îndrăznea să îi reproșeze acestuia nimic. Reclamanta a susţinut că între timp au aflat și părinții săi de calvarul prin care trece și agresiunile la care pârâtul o supune și au îndrumat-o să ia minorele și să îl părăsească pe acesta deoarece ei o susțin, însă nici așa nu a fost convinsă că aceasta este varianta cea mai benefică pentru ea și minore, motiv pentru care a continuat să rămână alături de pârât și să suporte agresiunile acestuia până în momentul în care a aflat că pârâtul și-a stabilit o relație extraconjugală cu o altă persoană și a părăsit domiciliul conjugal timp de 3 zile”, se mai arată în dosarul ajuns la Judecătoria Petroșani. Femeia a susținut că în urmă cu circa trei luni de zile, atât ea cât și fetele au fost închise într-o cameră și amenințate să nu facă gălăgie deoarece le va bate pe toate, pentru că-i vine amanta în vizită iar de teamă au îndurat. Instanța de judecată a constatat că cererea tinerei de a se dispune ca fetițele să locuiască la ea este întemeiată. ”Vârsta fragedă a minorelor, de 3 şi 5 ani, reclamă, în mod firesc, prezenţa şi afecţiunea specială mamei, care sunt cruciale pentru dezvoltarea optimă a minorelor la o asemenea vârstă. Prin stabilirea provizorie a locuinţei minorelor la mamă se evită tracasarea copiilor, urmând ca în dosarul de divorţ să fie stabilită locuinţa la unul dintre părinţi, în funcţie de probele mai ample ce vor putea fi administrate pe fond”, se precizează în soluția Judecătoriei Petroșani în care s-a decis ca minorele să aibă domiciliul permanent la mamă până la soluționarea divorțului.