Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene așteaptă propunerile pentru stabilirea celor 12 rute turistice și culturale. Perioada de transmitere a propunerilor de obiective și anexelor pentru 12 rute turistice/culturale în vederea promovării/restaurării acestora, conform metodologiei stabilite de către Comitetului interminis­terial pentru Programul România Atractivă, a fost prelungită până la data de 20 martie 2022, ora 24:00. Ordinul comun pentru extinderea perioadei a fost semnat de către Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Ministrul Culturii și Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. „Prelungirea termenul pentru transmiterea propu­nerilor de obiective care pot fi incluse în cele 12 rute turistice/culturale cu o săptămână reprezintă un pas normal, având în vedere situația deosebită prin care trecem. Întrucât PNRR este un program excepțional care vizează și creșterea rezilienței comunităților locale, prin dezvoltarea de spații culturale și turistice sustenabile, am urmărit să dăm o șansă tuturor potențialilor solicitanți, fără a pune în pericol termenele asumate”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Acest demers a fost realizat în baza solicitărilor primite din partea unităților administrativ teritoriale, ca urmare a prioritizării misiunilor umanitare îndreptate pentru gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina.

Monika BACIU