C u spijinul Consiliului Județean Hunedoara, teatrul din Deva devine tatru de repertoriu, iar anul
acesta pregătește nu mai puțin de 9 premiere. O spune directorul instituției de cultură, care are o serie de manifestări programate, chiar și un festival de profil.

Teatrul de Artă din Deva a revenit în forță și, fiindcă a fost și este sprijinit, este gata să aștepte spectatorii în sala de spectacol. „Suntem într-o haină nouă, pentru că ne-am transformat în teatru de
repertoriu, cu un număr suplimentar de artiști,
tehnicieni. Responsabilitatea noastră este destul de mare, pentru că trebuie să deservim mai multe județe, fiind în capitala județului și trebuie să asigurăm stagiile teatrale. Așa că planurile sunt mari, vom avea 9 premiere, pe care ni le-am propus în acest an. Avem și o invitație în Germania, pentru românii din diasporă, în 5 orașe, iar în toamnă vrem să facem un festival internațional. Acesta se numește „Unire prin cultură” și vom invita teatrul de limba română din țările limitrofe, precum: Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria, pentru a face un festuival de teatru cu statut de unicat în zona noastră”,
a spus Adrian Panaitescu, directorul Teatrului de Artă din Deva.
Teatrul de la Petroșani și cel din Deva au deja o primă colaborare și, pentru că se află sub același patronaj, cel al Consiliului Județean Hunedoara, vor colabora și în acest an. Prima colaborare a fost deja aplaudată de
spectatori.
„S-a materializat într-o coproducție, care se numește „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale și, în toamnă, începem o nouă coproducție. Este vroba despre Matei Vișniec, cel mai jucat și cel mai titrat. În luna octombrie, probabil, va fi premiera”, a mai precizat directorul Teatrului de Artă din Deva.
Diana Mitrache