O tânăra de 24 ani a fost acostată pe stradă de un bărbat, care a târât- o într-un loc mai ferit din centrul municipiului, unde a violat-o. S-a folosit de un cuțit iar faptele s-au petrecut într- o zonă aflată chiar în spatele primăriei. Polițiștii spun cum s-a întâmplat:
„La data de 21 ianuarie 2023, ora 19:40, o tânără de 24 de ani din municipiul Petroșani, în timp ce se deplasa pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Petroșani, a fost abordată de către un bărbat, care sub amenințarea unui cuțit și sub amenințarea cu moartea, a condus-o forțat pe strada Ștefan Octavian Iosif din municipiul Petroșani, unde, într-o zonă întunecată, a întreținut cu aceasta relații sexuale.
În urma cercetărilor investigative efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Municipiului Petroșani, a fost depistat și identificat autorul faptei, în persoana unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Petroșani, care a fost reținut pentru 24 de ore, iar în data de 22 ianuarie 2023, acesta a fost prezentat procurorului de caz cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și de arestare preventivă.
La data de 22 ianuarie 2023, instanța a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani și a admis arestarea inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de viol”, a declarat Carla Strujan, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara..