V ictima a fost lovită cu pumnii și picioarele în zona capului și a avut nevoie de o lungă perioadă de îngrijiri medicale pentru a se vindeca.
Agresorul a continuat să-l lovească pe tânăr chiar și când acesta căzuse la pământ și era inconștient. Procurorii l-au trimis în judecată pe bătăuș, doar că a intervenit prescripția iar instanța nu l-a mai putut condamna. Agresiunea a avut loc în luna mai a anului 2018, în cartierul 8 Martie din
localitatea Petrila. Victima a băut alături de un prieten la un club din localitate iar spre dimineață au plecat. ”Când au ieșit din club, l-au observat la o altă masă, consumând băuturi alcoolice, pe inculpatul (…) pe care
îl știau de ani de zile. Aceștia au relatat că ulterior au plecat și s-au oprit în stația de maxi-taxi, din fața clubului, iar la scurt timp a venit după ei și inculpatul care era în stare de ebrietate. Persoana vătămată a comandat un taxi în care s-au urcat toți trei și au fost transportați către cartierul 8 Martie din Petrila. Ajunși acolo, în fața blocului 27,
persoana vătămată și inculpatul au avut o discuție contradictorie, după care inculpatul a început să o lovească cu pumnii și picioarele în zona capului, aceasta dezechilibrându-se și căzând pe jos de câteva ori, interval în care agresorul a continuat să o lovească. (…)Martorul a observat că persoanei vătămate îi curgea sânge din gură și nas și acuza dureri mari la cap. (…)Din certificatul medico-legal a rezultat că leziunile post traumatice de pe corpul persoanei vătămate pot data din 12.05.2018 și s-au putut produce prin lovire cu corp dur, necesitând pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor”, se arată în dosar. Agresorul, recidivist, a fost învinuit de lovire sau alte violențe, dar a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale. ”Prin urmare (…) se va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul (….) pentru săvârşirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru faptele din data de 12.05.2018”, a motivat instanța.