V alea Jiului se depopulează, iar asta o simt toți agenții economici. Pe lângă afacerile care dau faliment, nici firmele la care plătim utilitățile nu stau mai bine. Și, spre exemplu, numărul facturilor la apă a scăzut la jumătate. Iar din jumătate, nu toți le și plătesc.
Conform recensământului realizat la nivel național în 2022, populația județului Hunedoara era de 361.657 de locuitori. Față de recensământul din 2011, populația județului Hunedoara a scăzut cu 13.6%. Și primii care simt asta sunt cei cărora oamenii care au plecat de aici le plăteau facturile „Încasările, cât și producția facturată, sunt în continuă scădere. Constatăm, de la lună la lună, că facturăm o cantitate de apă din ce în ce mai mică. Vă pot spune că, la nivel de apartamente, din decembrie, până acum, a scăzut la 40%. Adică, avem 40% mai puțină producție”, spune Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Municipiul Lupeni avea o populație de 60.525 de locuitori, în 2011. Cu toate acestea, în ultimii 10 ani, numărul de locuitori a înregistrat o scădere de 41,826 persoane, reprezentând o diminuare de 69.1%. La Aninoasa scăderea este de 22.73%, iar la Vulcan de 46.79%.
Cei mai mulți au plecat spre alte orașe sau țări și vin de sărbători.
„La nivel de apartamente, lumea este plecată. Au contract la noi, dar sunt plecați. Asta însemană că avem o producție cu 40% mai mică. Se constată că e consumul scăzut. Oricine poate să vadă că 30-40% din apartamnente sunt nelocuite. Iar temporar, avem o creștere foarte mică, în perioada vacanețlor, ori a sărbătorilor, după care revine la trendul descrescător”, mai spune Cristian Ionică.
Creanțele cresc și ele. Datoriile oamenilor nu s-au oprit și nici apa nu și-o pot plăti. Iar mulți au fost dați în judecată și au chiar și 4 sau 5 dosare penale pentru că nu și-au plătit facturile.
În județul Hunedoara, vârsta medie a populației este de 45 de ani, comparativ cu media națională de 42.de ani. Iar indicele de îmbătrânire este de 170.9, și este și el mai mare decât media națională de 121.2. Acest lucru indică un grad de îmbătrânire demografică mai mare în județul Hunedoara comparativ cu tendința generală la nivel de țară.
Diana Mitrache