S tația Taia a devenit cea mai modernă din Valea Jiului, iar aici apa tratată este la cei mai buni parametri. De la stația de captare, la decantoare și până la sistemul de dezinfectare al apei, toate instalațiile au fost reabilitate total, așa încât nu este greșit să spunem că din vechea stație, care se înfunda mereu din cauza exploatărilor frestiere au mai rămas doar pereții.
Stația de tratare a apei, care alimentează populația din Petrila și Petroșani Nord, se apropie de finalul lucrărilor de reabilitare. Ea avea o vechime de 35 de ani și, în ultimii doi ani aici au fost implementate mai multe tehnologii noi și aduse aparaturi performante, așa încât totul este nou și de ultimă generație.
„Stația Taia are 20 de obiective noi, 5 reabilitate, iar tot ce avem aici dă o stație de top la nivel european și chiar în lume. S-a modificat tot fluxul tehnologic, toate treptele de tratare, așa încât să putem suplini necesarul de apă, în momentul când am avea probleme pe alte stații. Este stația cea mai estică, dar e foarte importantă, că duce apa până în Petroșani”, a spus Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Decantor lamelar, instalație de spălare, sau una recuperare a nămolului și remineralizare a apei, ori ozonificarea ei, sunt sisteme noi aici și nu le mai regăsim la nicio altă stație de tratare din zona Văii Jiului. Laboratorul este și el nou și la fel și sistemul de pompe și aici nu vor mai fi probleme ce le fac exploatările forestiere. Acum sunt zilele în care s efac ultimele probe și va avea loc recepția finală.
„De 3 ani de zile reabilităm stația și suntem în procedură de recepție, dar, în toată perioada aceasta, nu a existat nicio restricție pentru poplație. Oamenii nu au simțit asta. Necesarul de apă a fost asigurat din stația de la Jieț, o stație ce a fost și ea reabilitată”, mai spune Cristian Ionică.
8.000 de abonați cu aproximatție, sunt acum alimentați cu apă din stația de la Taia. Odată cu semnarea contractului în iunie 2019, putem spune că sistemul prin care le este adusă apa la robinet a fost total îmbunătățit.. Vorbim de un contract ce a durat 3 ani de zile, costul total al lucrărilor de aici se ridică la aproximativ 18 milioane de lei, plus TVA.
Diana Mitrache