Toate universitãtile au pornit programul de înscriere, imediat dupã ce au fost eliberate diplomele de bacalaureat, iar la Petrosani viitorii studenti au venit deja  în numãr mare.
Fie cã vorbim de cei care se înscriu la licentã, fie de cei de la masterat, toti sunt acum ajutati si îndrumati de o echipã care le usureazã munca la înscriere.
„ M-am înscris la Administratie Publicã. De ce? Pentru cã mai multi colegi au optat pentru asta si pentru cã îmi place. Anul acesta am terminat si sper sã fiu studentã aici”, a spus una dintre absolventele ce îsi completa dosarul. „La ingineria transporturilor îmi depun dosarul.  Am ales sã fac masterul aici, pentru cã aici am fãcut si facultatea si lucrez în domeniul transporturilor si m-ar avantaja acest master. În primul rând, consider cã trebuie sã mai învãt câte ceva. E bine si acum”, spune unul dintre absolventii unei promotii mai vechi, dar care acum vine sã facã studiile post-universitare tot aici.
„Îmi înscriu copilul la master. Îl ajut. Eu scriu mai frumos si îi completez eu  cererea. A ales un master aici, în domeniul Sociologiei. Anul acesta a terminat si acum, timp de doi ani, va urma  cursurile de master. Îl avantajeazã, suntem din zonã si e legat de universitatea de aici, care îi place ”, a explicat un al domn, care îsi ajuta fiul sã se înscrie la master.
Rectorul Universitãtii din Petrosani, profesorul universitar Sorin Radu vorbeste despre procedura de înscriere cu optimism si sustine cã numãrul celor ce aleg aceastã scoalã este comparabil cu cel din anii anteriori, semn cã universitatea de aici este în trend. „Pânã acum, s-au înscris mai multi absolventi din anii anteriori, pentru cã de abia vineri s-au finalizat contestatiile la Bacalaureat si de luni au fost eliberate diplomele. Sperãm ca în aceastã sãptãmânã sã vinã cei din promotia actualã si sã se îndrepte spre specializãrile pe care ei considerã cã îi reprezintã. Ritmul de înscriere este cam acelasi cu cel din ultimii ani”, a spus prof univ dr habil Sorin Radu, Rectorul Universitãtii din Petrosani. Si, dacã nu ajung la unul dintre birourile Universitãtii, absolventii  trebuie sã stie cã dosarele se pot depune si  on-line. „Avem înscrieri  on-line. Si cei care ajung aici, trec on-line. Este mai simplu, pentru cã putem rezolva baza de date si apoi sã prelucrãm datele lor,  asa încât  sã putem afisa în timp util  rezultatele admiterii. Avem o prezentã destul de mare la master, pentru cã sunt studentii care au terminat licenta, sau chiar cei care au terminat în  alti ani si acum doresc sã se reorienteze profesional, fie prin cursurile de master, fie la o a doua facultate”, mai spune prof univ dr habil Sorin Radu, Rectorul Universitãtii din Petrosani.
Absolventii de liceu vin deja la aceastã scoalã si asta pentru cã au de ales între cele 3 facultãti cu prestigiu de aici.
„Cele mai cãutate domenii, din experienta anilor trecuti, sunt la Facultatea de mine, specializãrile de Ingineria Mediului, Ingineria Securitãtii si Sãnãtãtii în Muncã, Topografia si de ce nu, Constructiile miniere. La Facultatea de Mecanicã si Inginerie  Electricã sunt  douã specializãri cãutate, si anume: Calculatoare si Ingineria Transporturilor si a Traficului, iar la Facultatea de Stiinte, mai nou se cautã Administratia Publicã, Asistentã Socialã,  Economia Comertului, Turismului si Serviciilor”, a explicat Rectorul.  Existã un trend ascendent si pentru sociologie, ori Finante Bãnci si tinerii se  orienteazã spre Universitatea din Petrosani, fiind mai aproape de casã. Înscrierile din anii anteriori au demonstrat cã aici nu se înscriu doar cei pe locurile bugetate si cã existã si studenti care frecventeazã  cursurile cu taxã, taxele fiind aici ceva mai mici, fatã de alte centre universitare din tarã.
Diana Mitrache