A bsolvenții claselor a VIII-a din Hunedoara mai au de învățat. Rezultatele la simularea testelor naționale le-au artătat că nu prea stau bine și doar jumătate ar fi promovat. Cel mai rău stau la matematică. Dar avem și două școli a căror elevi au promovat 100 %.
Pentru prima dată, testele naționale au fost corectate, la nivel național și elevii absolvenți ai claselor a VIII-a au scanat, la finalul examenului, lucrările. Iar rezultatele arată că nu au fost prea bine pregătiți. „Am înregistrat un procent de 56,94% în ceea ce privește mediile mai mari sau egale cu 5.00”, a spus Maria Ștefănie, inspector
general Școlar IȘJ Hunedoara.
Cel mai bine s-au pregătit la Limba și Literatura Română, iar cei care au luat peste 5,00, sunt în procent de 74,39%. Dar la matematică, elevii hunedoreni au promovat doar în proporție de 35,6%. Restul au luat sub 5.00. Iar la Limba Maternă 72% au luat peste 5.00.
Peste 90 % a fost prezența la acest examen, iar două școli au avut toți elevii cu medii peste 5.00. „Avem două unități de învățământ cu 100% procentul mediilor peste 5.00. Este vorba despre Colegiul Național Decebal Deva și Liceul Teoretic
Aurel Vlaicu din Orăștie”, mai afirmă Maria Ștefănie, inspector general Școlar IȘJ Hunedoara.
Evaluarea Națională 2024 la finalul clasei a VIII-a se va desfășura în perioada 25 iunie – 9 iulie, potrivit calendarului oficial publicat de Ministerul Educației. Sesiunea din 2024 a examenului de Evaluare Nationala clasa a VIII-a începe cu o săptămână
mai tarziu, față de calendarul din 2023.
Diana Mitrache