Comisia de Învățământ din Camera Deputaților nu a avizat proiectul legislativ inițiat de senatorul Cristian Resmeriță, cel care vizează acordarea unui spor de până la 20% pentru profesorii, medicii și cei care lucrează în asistență socială, dar în zone precum Valea Jiului. Proiectul a trecut de două comisii, dar s-a împotmolit fix la cea de învățământ, iar senatorul din Valea Jiului dă vina pe unii dintre liberalii care i se opun, că tot este campanie electorală.
„Comisia nu dorește ca profesorii, pentru că ei reprezintă profesorii, în primul rând, să beneficieze de 20% suplimentar, pentru că ei lucrează în Valea Jiului, deci să aibă salarii mai mari. Și, culmea, legătura pe care o fac cu PNL, este că președinte al acestei comisii este domnul deputat Sorin Cîmpeanu, aflat pe lista PNL pentru București”, a spus Cristian Resmeriță, senator PSD.
Senatorul crede că, odată stimulați, profesioniștii vor veni și în aceste zone marginalizate, cum este și Valea Jiului.
Inițiativa, însă, va avea efecte, dacă va trece, și pentru zonele izolate din alte județe, ori zonele din care populația rămâne îmbătrânită, din cauza migrației.
Însă, acest aviz a fost considerat inoportun.
„Pe această cale vreau să fac un apel la cei care sunt parlamentari PNL și la doamna Hărău și la domnul Heiuș, care candidează, să înțeleagă că nu trebuie să ne jucăm cu astfel de subiecte, doar de dragul de a ne juca și doar de dragul de a se opune cuiva care dorește să facă o faptă bună. Eu voi merge mai departe, voi obține restul avizelor, o duc la raport și sper să o duc la votul final și să devină lege, cu toată opoziția pe care, din păcate, PNL o face”, a mai precizat senatorul Cristian Resmeriță.
Mai sunt de luat două avize și apoi inițiativa legislativă ar putea trece spre votul final.
Printre cei care au votat împotrivă și fac parte din Comisia de Învățământ de la Camera Deputaților sunt și alți parlamentari, de la alte partide, din moment ce sunt 15 voturi negative, din care doar 4 sunt de la membrii PNL.
Diana Mitrache