O adolescentã din judetul Gorj a trãit clipe de cosmar alãturi de cel pe care îl considera iubitul ei. Fata a fost sechestratã de individ si dusã într-o zonã muntoasã, unde timp de douã zile a fost bãtutã si violatã.
Norocul ei a fost un echipaj de politie care a pus capãt calvarului. ”În data de 04.04.2016, în jurul orei 19:00, un echipaj de politiei rutierã a oprit în trafic, pentru control, pe raza orasului Petrila (zona Cheile Rosia) autoturismul condus de un tânãr în vârstã de 27 de ani, din orasul Petrila. Dupã oprirea autoturismului, pasagerul din dreapta, o minorã în vârstã de 17 ani, din orasul Rovinari, judetul Gorj, a mers direct la echipajul de politie si a reclamat faptul cã, din data de 02.04.2016, a fost sechestratã de cãtre tânãrul de 27 de ani, aflat la volan, în zona muntoasã Cheile Rosiei, lovitã si violatã. Echipajul de politie i-a condus pe cei doi la sediul subunitãtii de polite, fiind anuntatã echipa operativã pentru preluarea si continuarea cercetãrilor”, a declarat subcomisarul Bogdan Nitu, purtãtorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Anchetatorii au stabilit cã între cei doi tineri se înfiripase o relatie în urmã cu circa un an, însã bãrbatul era foarte gelos. Acesta a ademenit-o pe fatã si a dus-o în Cheile Rosiei, o zonã sãlbaticã de unde stia cã-i va fi aproape imposibil tinerei sã scape si, în plus, nici nu ar avea pe cine sã alerteze. Timp de douã zile a bãtut-o si a violat-o, drept pedeapsã, bãrbatul reprosându-i cã l-a înselat.
”Politistii, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângã Judecãtoria Petrosani, au întocmit un dosar de cercetare penalã sub aspectul comiterii infractiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violente si amenintare”, mai declarã sursa citatã. Politistii din Petrila împreunã cu procurorii l-au retinut pe individ pentru 24 de ore si au cerut judecãtorilor de la Petrosani emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile.
Maximilian Gânju