Doi hunedoreni au fost amendați pentru că n-au respectat obligațiile impuse privind izolarea ori carantina. Unul dintre ei a fost prins plimbându-se pe stradă.
”În urma verificărilor efectuate de către poliţişti la o adresă din municipiul  Hunedoara, unde figurează ca fiind persoană carantinată un hunedorean în vârstă de 33 de ani, s-a constatat că acesta nu se afla la adresa respectivă, el fiind depistat ulterior, pe stradă”, a precizat IPJ Hunedoara. Bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurii carantinei. Totodată, pe parcursul zilei de luni, echipele mixte de control privind respectarea măsurilor impuse de pandemie au făcut 124 de controale la societăți comerciale şi alte 48 în mijloacele de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 43 de  sancțiuni contravenționale (41 pentru nerespectare măsurii protecție individuală şi 2 pentru nerespectarea măsurilor de carantinare/izolare), valoarea totală a amenzilor fiind de peste 15.000 de lei. ” Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor L55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2”, mai arată sursa citată. Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Hunedoara, verifică și modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.
Maximilian Gânju