În perioada 16-25 septembrie în județul Hunedoara se desfășoară Zilele Culturii Maghiare. Ca de fiecare dată și comunitatea maghiară din municipiul Petroșani pregătește o serie de evenimente care să marcheze această sărbătoare. În data de 16 septembrie toți pofticioșii sunt așteptați să deguste tradiționalul gulaș urmat de o serie de programe artistice.

”Noi pregătirile le-am început încă din luna ianuarie. Din 16 până în 25 septembrie se desfășoară ”Zilele Culturii Maghiare din județul Hunedoara” în cele
patru mari localități, Deva, Hunedoara, Petroșani și Lupeni unde se vor desfășura evenimentele principale. Mai mult decât atât se vor organiza evenimente și în orașele mai mici sau în satele unde populația maghiară mai există. La Petroșani, în data de 16 septembrie, vom avea tradiționalul gulaș și multe programe artistice pentru că fiind Zilele Culturii Maghiare vom încerca să oferim o mostră din cultura maghiară atât pe partea gastronomică cât și pe partea folclorică. Ca în fiecare an Consiliul Local și Primăria Municipiului Petroșani este coorganizator al acestui eveniment”, a declarat Kutasi Csaba președintele filialei UDMR Petroșani.
Și în acest an Consiliul Local și Primăria Municipiului Petroșani este coorganizator al ”Zilelor Culturii Maghiare din județul Hunedoara” de la Petroșani.
Monika BACIU