S ăpăturile arheologice și investițiile continuă la Sarmizegetusa Regia. Consiliul Județean Hunedoara derulează un proiect de 2,2 milioane de euro, din care peste jumătate fonduri
norvegiene nerambursabile, prin Programul RO-CULTURA, pentru o restaurare completă a
incintei fortificate.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Consiliul Județean Hunedoara au semnat trei contracte în valoare totală de 7,41 milioane euro, pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu cultural – istoric de la Sarmizegetusa Regia.
Proiectele finanțate prin Programul ”România atractivă” sunt incluse în două din cele 12 rute
culturale promovate prin Componenta 11 – Turism și Cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență: ruta castrelor și ruta cetăților. Investițiile includ atât lucrări de restaurare, cât și crearea unor noi spații expoziționale și punere în valoare a sitului.
Astfel, la intrarea în situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa va fi amenajat un muzeu care va avea și un punct de belvedere asupra sitului și amfiteatrului roman din apropiere.
Aici vor fi expuse într-un mod interactiv și cele mai importante descoperiri
arheologice din primul oraș al Daciei romane. Valoarea contractului semnat pentru acest obiectiv este de 2,56 milioane euro.
Se va restaura și intrarea în forul roman, una dintre cele mai timpurii construcții monumentale din Dacia. Se păstrează aici fragmentele a două coloane din cele patru de foarte mari dimensiuni, de circa 10 m înălțime, care vor constitui și obiectul proiectului, cel puțin una dintre acestea urmând să fie ridicată pe locul original de construcție. Valoarea investiției: 2,56 milioane euro.
Totodată, va fi conservat și restaurat unul dintre cele mai importante edificii ale antichității dacice, templul de pe terasa a X-a de la Sarmizegetusa Regia. Obiectivul este inclus în ruta cetăților, valoarea investiției fiind de 2,29 milioane euro.
În plus, la minister s-a semnat și un nou contract în valoare de 570.000 euro, pentru restaurarea gospodăriilor cu arhitectură tradițională din localitatea Saschiz, Județul Mureș.
Obiectivul face parte din Ruta satelor cu arhitectură tradițională, care include localități precum comuna Biertan din județul Sibiu, comuna Arpașu de Jos în județul Sibiu, comuna Ciucsângeorgiu din județul Harghita și comuna Roșia Montană din județul Alba.
Monika BACIU