P roducția de huilă din cele 4 mine rămase deschise în Valea Jiului este atât de mică, încât Complexul Energetic Hunedoara nu reușește să funcționeze decât maxim două zile pe săptămână.

Sunt probleme la câteva unități miniere, inclusiv la mina Vulcan, unde este în lichidare un foc într-un abataj, iar sistemul minier merge extrem de greu. Plata minerilor este prima grijă acum.
Săptămâna trecută Complexul Energetic Hunedoara a reușit să funcționeze cu termocentrala Paroșeni doar două zile și nu 3. Minerii scot prea puțin cărbune și principala preocupare a celor de la CEH este asigurarea, în aceste condiții, a salariilor, mai ales că vine ultima lună a anului cu bonificații.
„Urmează o lună destul de grea, luna decembrie, când vom avea la plată și ajutorul de încălzire pentru angajații noștri, probabil și prima de Crăciun, care este stipulată în Contractul colectiv de muncă, așa că avem nevoie de bani”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.
Pentru că sunt probleme în subteran și nu a fost cărbune, Complexul Energetic Hunedoara nu a putut să vândă energie, deși prețul i-ar fi avantajat mult. În aceste zile, prețul energiei a trecut de 1.100 de lei, iar CEH mai plătește și pentru gazul consumat.
„În fiecare săptămână trebuie să plătim gazul pe care îl consumăm. Nu mai plătim la lună sau o dată la trei luni. Toate acestea înseamnă costuri pe care trebuie să le suportăm și trăim din ceea ce producem. Și, din păcate, săptămâna trecută, am produs energie doar două zile”, precizează administratorul special de la CEH.
Speranțele din această săptămână sunt legate de stocul de huilă, care ajunge acum la maxim 700 de tone pe zi, dar au existat și zile cu cel mult 500 de tone, de la toate cele 4 mine.
Diana Mitrache