S-a încheiat înscrierea la Universitatea din Petroșani

Universitatea din Petroșani a închis linia de înscriere pentru această sesiune. Mai sunt locuri rămase și pentru toamnă, când și aici se vor număra exact bobocii.

Nu au fost ocupate toate locurile, iar la unele specializări se va mai ține o sesiune de admitere și în toamnă. Doar că la cele mai căutate sunt chiar mai mulți studenți decât locuri. Acum urmează ca bobocii să confirme locurile ocupate.
„Sunt specializări la care avem peste numărul de locuri, candidați și specializări la care nu s-a completat numărul de locuri, nici chiar cele bugetate. Dar știm că unii studenți au și opțiua a doua, a treia, a patra, iar atunci, al redistribuire, pit prinde un loc la alte specializări”, a spus prof univ dr Sorin Radu, Rectorul Universității din Pertroșani.
Dar toamna se vor număra bobocii și la Petroșani, așa că atunci va mai fi o sesiune de admitere, la care vin și cei care iau bacalaureatul, dar și cei care nu au intrat acolo unde au vrut inițial.
„După confirmări, în jurul datei de 30 iulie, vom putea ști exact cu câte locuri rămânem pe toamnă. Oricum, atât la studenții românii, cât și la cei de pretutindeni suntem în parametrii anului trecut și un pic chiar peste. Așa că noi con siderăm că și această sesiune este una bună, pentru universitatea noastră”, a mai adăugat rectorul. Sunt trei facultăți la Universitatea din Petroșani și fiecare are mai multe specializări, așa că în toamnă se va stabili cifra exactă a școlarizării.
Diana Mitrache