În prima zi a lunii iunie s-a deschis circulația rutieră pe Transalpina. Drumarii au făcut anunțul și spun că, deocamdată, pe acest drum se va circula doar ziua.
Sectorul Rânca – Obârșia Lotrului ( de la km 34+800 până la km 59+800) al DN 67C – Transalpina s-a redeschis de miercuri, 1 iunie, cu următoarele precizări:
Circulația rutieră va fi închisă/restricționată, pe durată limitată, în funcție de condițiile meteorologice (ceață, ploi torențiale, furtună, etc.) ca urmare a unor fenomene cum sunt avalanșele, căderile de stânci și a alunecărilor de teren, pe sectorul de drum DN 67C, de la km 34+800 la km 59+800;
Mai mult, circulația va fi restricționată, pe durată limitată, în cazul executării unor lucrări în zona drumului, pe sectorul aflat între km 34+800 și km 59+800;
Iar pe timpul nopții, în intervalul orar 21:00 – 7:00, pe sectorul DN 67C, km 34+800 – km 59+800, potrivit prevederilor reglementării tehnice artera nu este deschisă circulației rutiere.
În plus sunt și restricții de tonaj de 3,5 tone și de viteză de 30 km/h.
Decizia deschiderii traficului a fost luată în urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții #CNAIR SA.
Diana Mitrache