Ideea de a te lua la întrecere, cu instalația de transport pe cablu ce duce în Parâng, a prins viață an de an. Și asta a făcut ca, la fiecare ediție să vină tot mai mulți concurenți. Toma Coconea și ultramaratonistul Tibi Ușeriu au dat startul ediției cu numărul IV.
Pe vremea primelor sale antrenamente pentru X-Alps, Toma Coconea a avut ideea de a se întrece, în urcare, cu instalația de transport pe cablu, de la cota 1.070 la 1.685 m. Trebuie ca sportivii să scoată mai puțin de 24 de minute, sau exact atât, pentru a fi declarați învingători. Noi i-am găsit la start, gata să fie și mai buni, de la o ediție la alta.
„Sunt la a treia participare și sunt emoționat, ca de fiecare dată, deși pot să zic că am oarece experiență pentru această cursă. Dar ea e de fiecare dată altfel. Nu am așteptări să bat mașinăria, dar am așteptări de la mine. Sper să îmi îmbunătățesc timpul de anul trecut, ceea ce va fi destul de greu, că nu am avut timp destul să mă antrenez corespunzător”, a spus, înainte de start, Csaba Lorinț, concurent.
„E foarte fain. Vă spun sincer, că nu m-am pregătit aproape deloc, dar îmi place să fac mișcare, merg la fotbal, tenis și sper măcar să termin cursa. Vin prima dată aici, că am găsit pe facebook evenimentul de care mi-au vorbit și niște prieteni și mi s-a părut foarte tare”, spunea și Ionuț din Cluj. „E un concurs foarte greu, foarte tehnic, dar poate participa oricine. Este un concurs bine organizat, se respectă regulile de sănătate impuse de COVID. Este al treilea an când vin. Prima parte e mai grea, dar și ultima, dar la final, am picioarele amorțite și nu mai simt nicio durere. Cam două minute am scos mai bine, în fiecare an, așa că, peste vreo 5 ani, sper să și câștig”, a spus și una dintre fetele care s-au întrecut în Parâng, iar un alt concurent, Florin din Pitești, obișnuit cu maratoanele, a vorbit despre atmosfera care l-a încântat aici:„Atmosfera e foarte frumoasă, vremea e bună, ține cu noi. Pentru mine îi prima dată, că m- a înscris un prieten. Dar nu sunt așa de pregătit, însă, vin la anu și îl bat”.
Un alt concurent, care an de an cucerește câte un vârf din această lume, a venit, din nou, la concursul din Parâng: „Am venit să fac mișcare și să mă întrec cu telescaunul. Este a treia mea participare. Obiectivul meu este să scot sub 30 de minute. Nu am cum să bat telescaunul, decât dacă vorbim cu cei de la ENEL să întrerupă curentul”, a spus Adrian Ahrițculesei, căruia i-a fost alături unul dintre cei mai în vârstă competitori. „Sunt printre cei mai în vârstă de aici, dar nu mă simt deloc așa. Vreau să termin cursa și să fie bine. E a treia mea participare și, dacă fac sub o oră, sunt fericit”, a precizat Adi Jurca, pensionar.
Red Bull Outrun the Lift este provocarea montanã lansatã de Toma Coconea – dublu vice-campion al celei mai dificile competiții de aventură montană din lume, Red Bull X-Alps. Sportivii participanți și-au depășit limitele, înfruntând ascensiunea telescaunului stațiunii.
Este o competiție explozivă, pentru că întrecerea telescaunului se face pe o suprafță foarte abruptă, cu o diferență de nivel de 615 m, iar sportivii spun că partea de început este cea mai dificilă. Dar dificilă a fost și organizarea. „Am luat toate măsurile de precauție. Am inclusiv în kiturile de participare, măști, dezinfectanți. În partea de sus, la fel am luat măsuri. Sportivii pleacă în serii de câte 10, ca să stea distanțați la strat. Sunt înțelegători și mă bucur că e o atmosferă de sărbătoare pe vremurile acestea dificile. Sunt 200 de concurenți și, dacă mai acceptam încă 200, veneau. Am avut foarte multe cereri, dar nu am putut, că au fost resticții. Le era dor să alerge, dar eu mă bucur că această competiție crește de la o ediție la alta. Anul acesta mă aștept să bată cam 10 sportivi, pentru că am sportivi foarte buni de la Steaua, Dinamo, pe lângă cei consacrați, cei crae reprezintă la Cupa Mondială, România și asta mă bucură”, ne-a spus Toma Coconea, organizatorul competiției.
Toma Coconea și Tiberiu Ușeriu au fost cei care au dat startul întrecerii din Parâng, iar înaintea scaunului, din instalația de transport cu cablu, cu care s-au întrecut, au ajuns 8 atleți, iar Toma a spus că și el a obținut recent un timp bun. „Chiar zilele acestea am urcat și am vrut să văd dacă am îmbătrânit pentru a 10-a ediție care urmează la anul. Nu bat telescaunul, dar sunt într-un timp bun. Adică, în primii 20”, a spus Toma.
Tibi Ușeriu a venit special pentru această competiție, ca să îi fie alături prietenului său Toma Coconea: „În fiecare an, am fost aici, ori ca alergător, ori ca susținător pentru această competiție. Și în fiecare an mă bucur, că pot, dar mai ales în acest an, că este unul special. Mă bucur că ne întâlnim aici, sănătoși. Nu alerg, îmi iau o pauză. Am venit să îl susțin pe Toma. Cred că anul acesta este cea mai mare participare din toți anii. Se vede că în țară sunt tot mai puține concursuri. Maratonul Bucureștiului s-a anulat cu câteva ore înainte, deci și eu la Via Maria Tereza am fost nevoit să o anulez, din cauză că se adună foarte multă lume, așa că mă bucur pentru că s-a Tomiță și-a luat inima în dinți și a organizat acest concurs”, a spus Tiberiu Ușeriu, ultramaratonist.
Nu mai puțin de 8 sportivi au scos un timp sub cel pe care îl face scaunul cu care s-au întrecut. Ediția cu numărul IV, una în plină pandemie, a fost un succes, iar meritul este al celor ce i-au fost alături lui Toma și au organizat încă o ediție de succes, în Parâng.
Diana Mitrache