Persoanele care vor să evadeze în natură, ţinând, însă cont, de reglementările în vigoare pentru combaterea răspândirii infecţiilor cu noul tip de coronavirus, sunt aşteptaţi la rezervaţia de zimbrii de la Haţeg. Localnicii din zonă pot să admire animalele, iar taxa de intrare este de doar 7 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi şi studenţi.
Rezervaţia de zimbrii Slivuţ Haţeg este administrată de Ocolul Silvic Retezat din cadrul Direcţiei Silvice Hunedoara, are o suprafaţă de 14 ha şi găzduieşte un număr de 8 explemplare de zimbrii dintre care 4 masculi şi 4 femele. Orarul e vizitare este zilnic între orele 8:00 – 18:00. Rezervaţia din pădurea Slivuţ este printre puţinele locuri din Europa unde trăieşte zimbrul (bison bonasus). A fost înfiinţată în toamna anului 1958, când o pereche de zimbri – Podarec şi Polonka – a fost adusă din Polonia. Acesta a fost primul loc de pe teritoriul României unde zimbrul european şi-a făcut apariţia. Cei născuţi în România au primit nume începând cu litera R.
În timp, o parte dintre zimbri născuţi la Haţeg (in total 47 de pui) au luat drumul altor locuri din România, unde s-au format mai apoi rezervaţii de zimbri, respectiv Vânători Neamţ şi Neagra Buşcani.
Cosmin BACIU