R educerea infracționalității este o prioritate a administrației locale de la Lupeni. Mai multe zone din localitate sunt supravegheate video.

Instituţia Poliţiei Hunedorene, prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public specializat care îşi îndeplinește atribuţiile în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii, a ordinelor, instrucţiunilor şi dispoziţiilor M.A.I şi I.G.P.R., a planurilor de măsuri şi de acţiune întocmite la nivelul fiecărui serviciu şi subunităţi de poliţie. Astfel, la nivelul Municipiului Lupeni, ordinea și siguranța sunt asigurate de cei 29 de angajați din cadrul Direcției Poliția Locală, aflată în subordinea Primarului dar și de Poliția Municipiului Lupeni. ”Totodată, în vederea creșterii siguranței populației, Primăria Municipiului Lupeni asigură cu sisteme de supraveghere video un număr de 15 zone”, arată Strategia de Dezvoltare a municipiului Lupeni.
În anul 2020 au fost montate camere de
supraveghere în 18 zone ale Municipiului.
”Digitalizarea serviciilor administrative din cadrul autorităților locale, forțelor de ordine și siguranță publică, primăriilor, școlilor, furnizorilor de apă și energie oferă cetățenilor acces facil la servicii și procese simplificate. Digitalizarea permite, de asemenea, posibilitatea de a crea orașe conectate care sunt mai eficiente și reduc consumul de resurse prin automatizarea reciclării deșeurilor, a iluminatului, a apei și a rețelelor de gaze. Alte domenii în care tehnologia inteligentă este utilizată în beneficiul cetățenilor este transportul, unde este utilizată pentru gestionarea drumurilor în scopul asigurării unui flux lin al traficului și siguranța publică (protecție video în zonele publice). Inovația digitală este un mijloc de a eficientiza fundamental serviciile urbane. Inovația bazată pe date poate crește eficiența și poate promova integrarea sistemelor urbane. Serviciile publice împreună cu noile tehnologii sunt o parte fundamentală a dezvoltării orașelor. Datorită TIC, multe servicii din domenii precum energie, transport și informații se pot dezvolta foarte mult”, mai notează documentul.
Monika BACIU