Editia din acest an a Zilelor Municipiului Lupeni a fost în mãsurã sã satisfacã toate gusturile în materie de culturã, sport si divertisment ale cetãtenilor care, de altfel, au rãspuns în numãr foarte mare la invitatia adresatã Primãria si Consiliul Local al municipiului Lupeni, participând în mod activ la actiunile organizate în cadrul acestui eveniment.
Timp de o sãptãmânã întreagã, Lupeniul a fost gazda unor inedite întreceri de fotbal, cros, biciclism, tenis de masã si sah, pentru toate categoriile de vârstã. Sute de competitori s-au aliniat la startul fiecãrei probe, animati de dorinta de miscare, de întrecere, dar si de premiile puse în joc de Primãria si Consiliul local al municipiului Lupeni. au fost organizate competitii sportive în care au fost angrenati copiii, dar si adultii din localitate. ”Ne-am dorit foarte mult ca, în acest an, Zilele municipiului Lupeni, prima manifestare de amploare pe care am organizat-o în calitate de primar al localitãtii noastre, sã fie o editie memorabilã. Am muncit mult la întocmirea programului si, dupã consultãrile pe care le-am avut si cu cetãtenii, am ales si artistii pe care i-am invitat sã sustinã concerte de muzicã usoarã si popularã la Lupeni. În plus, cu ajutorul artistilor din Lupeni, a lui Cãtãlin Stepa si al doamnei Petronela Baldovin, am reusit sã punem în valoare si artistii de valoare din comunitatea noastrã si tinerii deosebit de talentati, din Lupeni si din Valea Jiului. Eu spun cã Zilele municipiului Lupeni au avut, anul acesta, de toate pentru toti, si sper cã si cetãtenii au aceeasi perceptie. Le multumesc tuturor celor care, într-un fel sau altul, au contribuit la succesul acestei actiuni, participantilor, invitatilor si tuturor cetãtenilor care au trãit alãturi de noi momente de adevãratã sãrbãtoare în municipiul Lupeni”, a declarat Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Un moment sportiv special l-a constituit desigur cel al competitiei de cros ”Petru Ambrus”, dedicatã sportivului veteran din Lupeni care a aniversat astfel 80 de ani în stilul sãu caracteristic, într-o competitie sportivã montanã, la Straja, alãturi de alti veterani ai sportului din România. Palatul Cultural din Lupeni a fost si de aceastã datã locul în care au avut loc câteva momente de exceptie din cadrul ”Zilelor municipiului Lupeni”. Aici a avut loc un simpozion având ca subiect rememorarea momentului istoric al grevei din august 1977, dar si o festivitate aniversarã dedicatã familiilor din Lupeni care, în acest an, au împlinit 50 de ani de cãsãtorie. Pentru iubitorii spectacolelor de muzicã, usoarã si popularã, Zilele Municipiului Lupeni au programat trei zile de show, în care pe scena în aer liber din Parcul Bãrbãteni au urcat zeci de artisti, locali si invitati speciali, a cãror prestatie a încântat publicul lupenean, de la un capãt la altul. În plus, bucuria unei astfel de sãrbãtori a fost întregitã si de un spectaculos foc de artificii care a luminat cerul Lupeniului, la finalul concertului de sâmbãtã seara.