Individul a fost cercetat de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor si munițiilor, uzul de armă fără drept și cruzime împotriva  animalelor. Autoritățile i-au confiscat arma cu aer comprimat deținută ilegal. Este vorba de cazul unui bărbat de 31 de ani, din municipiul Petroșani, a fost identificat de polițiști, în aprilie 2016, după ce aceștia au fost alertați că trage cu o arma după pisici prin cartierul Aeroport.
”În urma verificărilor efectuate a fost identificat numitul M. I.  ca fiind persoana care în seara zilei de 24.04.2016 a tras cu arma după cele doua pisici în loc public, folosind o pușcă cu aer comprimat marca Tytan model B 2-4, cal. 4,50 mm, având alice din plumb calibru 4,5 mm.  Arma în cauză și un număr de 277 alice de calibru 4,5 mm au fost ridicate de organele de poliție de la domiciliul inculpatului și depuse la camera de corpuri delicte a  I.P.J Hunedoara”, se arată în cercetarea organelor judiciare. Individul cumpărase arma cu aer comprimat cu mai mulți ani, nu avea permis și o deținea ilegal. Pus sub urmărire penală, individul a recunoscut faptele dar n-a mai ajuns să fie judecat pentru că s-a renunțat la urmărirea penală. Procurorul de caz a cerut totuși confiscarea armei și a celor 277  alice de calibrul 4,5 mm, solicitare admisă de judecătorii din Petroșani în vara acestui an.
Maximilian Gânju