C ontinuarea proiectelor începute, dar și demararea altora noi este prioritatea corpului academic de la Universitatea din Petroșani. În plus, proiectele de cercetare sunt cele care aduc plus valoare instituției de învățământ superior din Valea Jiului.
”Anul acesta ne axăm pe continuarea unor proiecte de investiții, pe continuarea proiectelor la care am obținut finanțare – aici mă refer la EURECA PRO, proiectul care este în cadrul consorțiului universităților europene, mă refer la proiectul pe Programul Operațional Regional de reabilitare a corpului C, respectiv a corpului nou de învățământ și continuarea etapei de licitare a aparaturii pentru dotarea laboratoarelor universității. Mai avem un proiect pe Programul Operațional Capital Uman pentru inserția pe piața de muncă a absolvenților noștri. Demarăm și continăm proiecte de cercetare științifică. Dorim să obținem finanțare pentru a realiza un studiu de fezabilitate pentru modernizarea bazei sportive a universității”, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai. Instituția de învățământ superior are ca obiectiv și atragerea de fonduri europene. De fapt, cea mai mare parte a surselor financiare provine din fondurile europene.
”Din câte știu eu, bugetul va fi același ca anul trecut. În sensul în care bugetul aprobat pentru învățământul superior nu va fi mai mic. Finanțarea este în funcție de numărul de studenți pe care îl avem. Numărul de studenți din anul universitar 2021-2022 este ceva mai mare decât în anul precedent, deci ar trebui să primim finanțare mai mare. și dacă primim finanțarea de anul trecut, suntem în grafic. În mare parte ne bazăm pe fondurile europene, apoi pe fondurile naționale și din venituri proprii. Atât veniturile proprii cât și finanțarea de bază ne pun câteva semne de întrebare legate de costurile mari la energia electrică și la gaz. La gaz corpurile de învățământ sunt încălzite cu centrale pe gaz. După ce reușim să echilibrăm aceste cheltuieli putem să ne permitem cu banii din venituri proprii să mai facem și investiții”, a mai spus sursa citată.
Universitatea din Petrosani face parte dintr-un consortiu universitar din care fac parte universitãti din Germania, Austria sau Franta. Scopul este acela de a accesa fonduri europene si de a uniformiza programa de studiu.
Monika BACIU