P rimarii cer informații referitoare la cutremurele care au avut loc în Oltenia. Autoritățile locale din comunele Peștișani și Arcani s-au adresat celor de la Institutul Național pentru Fizica Pământului să ofere lămuriri în ceea ce privește mișcările tectonice din zonă, care au speriat pe toată lumea. Până la momentul de față, edilii nu au primit niciun răspuns.

”Nu există niciun fel de comunicare cu nimeni din conducerea INFP sau măcar cu vreun reprezentant de la Institut. Ei nu mi-au comunicat nici când au montat stațiile la Peștișani. Eu sincer cred că nu au reușit să interpreteze nimic. A trecut deja o lună, fără niciun rezultat”, a precizat Cosmin Pigui, primarul din Peștișani, potrivit Pandurul.
De cealaltă parte, edilul din comuna Arcani speră ca seimsele să înceteze. Reamintim că primul seism din data de 13 februarie a avut o magnitudine de 5,2, al doilea din 14 februarie a fost de 5,7, iar săptămâna trecută s-a mai înregistrat un seism cu magnitudinea de 4,9.
Mii de replici au fost înregistrate din data de 13 februarie și până în prezent.
Monika BACIU