Î ntâlnirea care a avut loc la termocentrala Paroșeni și a avut ca scop salvarea termocentralei și a celor două exploatări miniere aflate pe programul de închidere, a fost una destul de aprinsă. Pentru a putea găsi soluții
salvatoare fiecare actor implicat a dorit să vină cu câte o propunere.
Alături de Cristian Resmeriță, inițiatorul amendametului, factori de decizie de la București, s-a aflat și Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara care a venit cu o serie de propuneri care să ajute termocentrala Paroșeni.
”În momentul în care am vrut eu să preiau
termocentrala Mintia și am negociat cu Indonezia, ne dădeau prețul mic la cărbune și aveam posibilitatea de a-l plăti la 30 de zile sau să plătim din energia produsă. Nouă nu ne-au dat voie să luăm Mintia și au închis-o. Există halde de steril din care se pot extrage cantități mari de cărbune care să ajute la funcționarea termocentralei de la Paroșeni. Exact ca și în cazul Mintiei, ministerul nu a vrut să facă nimic în acest sens. Am subliniat că situația celor trei entități trebuie tratată cu maximă seriozitate și responsabilitate. Le-am atras atenția celor din conducerea Complexului Energetic Hunedoara și Ministerului Energiei că, la ora actuală, avem capacitatea de a extrage 300 de tone/zi de cărbune de la suprafață, din haldele de steril”, spune Laurențiu Nistor Președintele Consiliului Județean Hunedoara.
La un moment dat Nistor a acuzat Ministerul Energiei de faptul că a refuzat cărbunele din import care era la un preț mult mai mic.
”De ce nu spuneți nimic despre contractul pe care l-ați avut cu cei de la Vitol Constanța care aduceau cărbune cu un preț mai mic decât cel reieșit din procesul de extracție, dar care a fost refuzat de către
minister”, mai spune Laurențiu Nistor președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Monika BACIU