Analiza activitatii salariatilor Apa Serv Valea Jiului pentru luna mai 2017 a adus alte trei titluri de angajat al lunii unora dintre cei mai eficienti angajati ai operatorului regional de apa si canalizare din Valea Jiului.

Acestia au fost premiati ieri de conducerea firmei, in cadru festiv, primind, alaturi de diploma de merit si binemeritate aplauze din partea colegilor si un stimulent financiar. Premiantii lunii mai de la Apa Serv Valea Jiului sunt:

– Soba Rodica – inginer in cadrul Serviciului Exploatare – Dispecerat

– Paun Daniel  – lacatus in cadrul Statiei de Tratare a Apei Jiet

– Kallos Florentina – operator xerox in cadrul Biroului Administrativ

Similar, intregul colectiv al Serviciului Unitate Implementare Proiect (UIP), format din: Zbora Claudiu – sef Servicu UIP, Livia Dragut, Cosmin Ciocaltea, Gabriela Sfia, Iancu Ulari, Sorina Nicula, Dalja Adrian si Mihailescu Viorel au intrunit aprecierile necesare pentru a fi declarati ”Colectivul lunii mai de la Apa Serv” si pentru a fi premiati ca atare.

7-1

”Ii felicit, atat pe angajatii care s-au remarcat prin activitatea lor individual, cat si pe cei de la UIP, datorita muncii carora Apa Serv este astazi primul operator de apa si canalizare din Romania care a semnat un contract de finantare europeana ce aduce investitii estimate la 90 de milioane de euro in Valea Jiului. Asa cum ne-am obisnuit de ceva vreme, i-am  premiat astazi, in cadrul unei festivitati pe care am avut-o la sediul central al Apa Serv Valea Jiului si  le-am multmit pentru  rolul lor in bunul mers al firmei”, a declarat Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Birou presa Apa Serv Valea Jiului Petrosani