R o-Alert a sunat în fiecare săptămână și oamenii care locuiesc în zonele unde urșii sunt ca le ei acasă, au împărtășit cu noi experiențele, unele chiar îngrozitoare. Au copii mici și se trezesc că animalele uriașe ajung în curițe lor, le distrug holdele cultivate, pomii cu fructe și le pun viața în pericol. Iar despre autorități spun că doar vin să vadă și apoi ei rămân în voia sorții.

Oamenii din cătunele de munte de la poalele Parângului spun că au văzut ursul aproape zilnic, că vin animalele sălbatice la ei în curte și că s-au înmulțit nesperat de mult. Se tem, pentru că au cunoștințe care au fost atacate și mutilate de aceștia și ne povestesc cum a fost când s-au întâlnit cu ursul față în față.
„E foarte rău. Ne strică holdele
cultivate, animalele. L-am văzut chiar
eu acum o săptămână. Nu e prima oară. Vine mereu. Aici e habitatul lui, dar e rău că nu ne ajută nimeni și nici nu ne despăgubește”, spune un localnic de pe Slătinioara, acolo unde a fost semnalat recent un urs.
„Ne mănâncă din grădini. A coborât de pe munte și cerbul, ciutele, mistreții și
urșii. Ne fac holdele praf, cartofii,
porumbul. Acum parcă vin din ce în ce mai des la noi. Nu știu ce se poate
întâmpla. Ne temem dacîă ne atacă. Urșii sunt periculoși. Vine noaptea, iar porcii din cocină”, spune un alt momârlan.
„Chiar la mine a fost ultima dată.
Pe ginerele meu era să îl omoare. Chiar era la 20 de m de casă. Am sunat autoritățile, dar nu au ei treabă. Au zis că e al nostru. Eu le-am zis să îl ducă și pe la ei părin parc, să se mai joace și copiii de la oraș, că ai noștri îi ținem în casă de frică. Tot a distrus când a venit la noi”, explică un alt localnic din cătun.
„Să facă ceva. Că s-ar putea să fie
mutilat un om. Știm pe aici oameni mutilați de urs. Dacă nu iau măsuri înainte, e să faci după. Zic că e intravilan, dar nu trag nici cu pușca să îl sperie. Eu două ore m-am lutat cu câinii să îl sperii, dar nu se teme nici de câini. Avem copii, animale, culturi”, susține un altul.
„Nu contează că moare un om, că nu vin ei aici. Dar dacă omorâm un urs, vă spun eu că de la București vin aici”, crede un alt localnic.
Teoretic, România se pregătește să dea liber la împușcat urși și este așteptat un ordin care va facilita împușcarea preventivă a 426 de exemplare.
Ordonanța adoptată de Guvern reglementează modalitățile de intervenție în cazul urșilor care ajung în localități, iar prezența acestora va fi semnalată la numărul unic de urgență 112 de către orice persoană.
O comisie locală, condusă de primar, va decide în fiecare situaţie cum anume se va elimina pericolul, adică dacă ursul va fi alungat, tranchilizat sau omorât.
Documentul mai prevede că intervenţia se va face gradual, începând cu metoda îndepărtării, iar eutanasierea sau împuşcarea animalului se face doar dacă celelalte intervenţii nu dau rezultate ori dacă siguranţa cetăţenilor sau a bunurilor de orice fel este pusă în pericol.
România are cea mai mare populaţie de urşi bruni din Europa, estimată de autorităţi la circa 6.000 de exemplare.
O comisie locală, condusă de primar, va decide în fiecare situaţie cum anume se va elimina pericolul, adică dacă ursul va fi alungat, tranchilizat sau omorât.
Diana Mitrache