A fost cod roșu în sudul județului nostru, iar la Deva, furtuina a smuls acoperișul unui bloc și copacii care au distrus mașini. Vremea s-a dezlănțuit cu rafale puternice de vânt, care au făcut prăpăd. Furtuna a lăsat în urmă pagube la Deva, Brad, Bătrâna și Câpuri Surduc, iar pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara au fost cei care au intervenit pentru înlăturarea efectelor cauzate de instabilitatea atmosferică accentuată. Populația a primit avertizare meteorologică COD ROȘU de vijelii.
Acoperișul unui bloc a fost smuls la Deva, iar mai mulți copaci au căzut și au avariat mașinile parcate.
„Pentru gestionarea eficientă a potențialelor intervenții generate de Codul Roșu de vijelie, ISU Hunedoara a dispus:
– activarea Grupei Operative la nivelul inspectoratului;
– prealertarea la nivelul subunităților a unei ture de serviciu, ridicarea nivelului de operaționalizare și pregătirea tehnicii din dotare, specifică tipurilor de risc posibile în urma avertizărilor meteorologice primite;
– înștiințarea autorităților din cadrul unităților administrativ teritoriale pentru punerea în aplicare a măsurilor proprii prevăzute de planurile în vigoare în astfel de situații de urgență, precum și a altor autorități cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență”, a precizat Lucian Morogan, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.
În Deva, vilejia a smuls acoperișurile mai multor blocuri, care au căzut pe drum, pe mașini, dar și pe o stație de carburant.
Pompierii au intervenit și pentru a degaja copacii ce au căzut peste mașini și pe anumite drumuri din județ.

Casă, în flăcări, pe furtună

Pericol pe Maiea, în timpul furtunii de luni seara. O casă a luat foc pe Maleia, iar flăcările riscau să cuprindă și alte locuințe din apropiere. Pompierii au intervenit cu greutate, din cauza furtunii.

A fost cod roșu de furtună în zona Văii Jiului, iar pompierii, ajutați de echipaje SMURD, au luptat cu flăcările pe Maleia, într-o zonă cu case.
Focul a cuprins acoperișul și flăcările riscau să aprindă și alte locuințe.
Potrivit ISU Hunedoara, pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și cu o ambulanță SMURD, pe strada Maleia din municipiu, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă.
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta la mansarda și la acoperișul casei, dar exista și riscul de extindere a flăcărilor la o locuință din imediata apropiere.
Incendiul a fost stins, iar casa învecinată nu a fost afectată și, din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Totodată, în timpul intervenției, pompierii au extras din imobil două butelii de aragaz, inlaturand astfel pericolul unei explozii.
Cauza probabilă de producere a incendiului urmează a fi stabilită.

Diana Mitrache
Imagini ISU Hunedoara