Care este legãtura între politicã si religie? Aparent nu ar trebui sã fie niciuna, însã realitãtile cotidiene contrazic acest lucru. Teoretic, biserica nu se amestecã în rânduielile politice sau invers. În realitate însã, cele politice cu cele sfinte defileazã la brat.
Laurentiu Nistor, presedintele PSD Hunedoara este membru al Patriarhiei Române. Dupã ce s-a lãsat pictat în biserica din satul sãu natal, Nistor a ajuns si membru al Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit declaratiilor sale de interese, deputatul a ajuns în orânduielile bisericesti în jurul anului 2014. Apartenenta sa la cele bisericesti apare în declaratia de avere din anul 2014. La acel moment, presedintele PSD Hunedoara avea calitatea de membru în Adunarea Eparhialã a Episcopiei Devei si Hunedoarei si în Adunarea Nationalã Bisericeascã. Niciuna din calitãtile de membru nu i-a adus deputatului vreun câstig material, ci poate doar unul spiritual. Laurentiu Nistor a fost membru al celor douã formatiuni bisericesti pânã la începutul acestui an. Din ianuarie a rãmas doar membru al Patriarhiei Ortodoxe Române.
Potrivit Patriarhiei Române, ia decizii importante legate de problemele administrative.
“Adunarea Nationalã Bisericeascã este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice si patrimoniale. Adunarea Nationalã Bisericeascã este alcãtuitã din câte trei reprezentanti ai fiecãrei eparhii, un cleric si doi mireni, delegati de Adunãrile Eparhiale, pe termen de patru ani. Ei pot fi delegati pentru cel mult douã mandate. Ierarhii Sfântului Sinod participa la lucrãrile Adunãrii Nationale Bisericesti. Presedintele Adunãrii Nationale Bisericesti este Patriarhul. Hotãrârile Adunãrii Nationale Bisericesti devin executorii dupã ratificarea lor de cãtre Sfântul Sinod. Adunarea Nationalã Bisericeascã se întruneste o datã pe an în sedinta de lucru, iar, în caz de necesitate, ori de câte ori este nevoie. Adunarea Nationalã Bisericeascã se întruneste si în sedinte solemne”, aratã www.patriarhia.ro.
Scandal politico-religios înainte de alegerile parlamentare
Anul trecut, în preajma alegerilor parlamentare, Laurentiu Nistor a fost implicat într-un scandal în centrul cãruia se afla chiar Biserica Ortodoxã Românã.
„Când i-am spus lui Înalt Preasfintitul cã dacã nu suntem atenti, România asta se va duce într-o parte, din care nu stii dacã ca mai putea fi readusã cândva, mi-a zis: „aveti dreptate, dar dacã vreti sã mai continuãm despre politicã, sã îmi spuneti din ce partid faceti parte”. Am rãmas chiar surprins. I-am spus cã din PSD fac parte din 1990 pânã acum. M-a pupat si mi-a zis: „sunteti singurul partid care mai puteti salva România si eu o sã le spun la toti colegii mei sã vorbeascã cu oamenii, sã îi îndemnãm sã voteze cu PSD si ALDE””, se auzea în înregistrarea datã publicitãtii în iarna anului trecut.
La acel moment, Laurentiu Nistor a negat faptul cã a discutat probleme politice cu mitropolitul Ardealului. „Nu stiu de ce seamãnã vocea din înregistrare cu vocea mea. Eu m-am întâlnit la Prislop cu Laurentiu Streza, dar nu am vorbit politicã”, a spus la data de 3 decembrie 2016, Laurentiu Nistor, potrivit România liberã. Portretul lui Laurentiu Nistor Portretul sãu a fost plasat, în urmã cu vreo 7 ani, printre sfinti pe zidurile bisericii ortodoxe din comunã Soimus, judetul Hunedoara. Presedintele PSD Hunedoara a fost primar al comunei Soimus vreme de 18 ani, dupã care a fost ales deputat PSD. Figurã zâmbitoare a deputatului Laurentiu Nistor, fost primar în perioada 1990 – 2008 al comunei Soimus, de care apartine satul Bejan, împodobeste unul dintre zidurile lãcasului, tronând între icoana Înalt Preasfintitului Timotei, Episcopul Aradului, si cea a Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop.
Monika BACIU