P este 171 de milioane de lei vin în județul Hunedoara pentru proiecte finanțate prin PNRR. O parte din bani va ajunge în comunitățile din Valea Jiului, unde sunt preconizate lucrări în fiecare oraș.

Sunt nu mai puțin de 75 de obiective ce vor fi finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență PNRR în județul Hunedoara. Banii vin pe proiecte scrise de primării și sunt finanțate prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
În Valea Jiului, orașul Aninoasa are un proiect de 3,8 milioane de lei, bani cu care va fi realizat un Sistem inteligent de management urban.
La Lupeni va fi finanțat un proiect de 2,9 milioane de lei, pentru administrarea parcărilor.
Orașul Petrila are nu mai puțin de 5 proiecte. Sunt vizate creșterea eficienței energetice la un atelier al unei școli, studiile pentru actualizarea Planul Urbanistic General al orașului, sistemul inteligent de management urban, realizarea planului urbanistic zonal pentru construirea unui parc și reabilitarea zonelor verzi din Cartierele 8 Martie, Alexandru Sahia, George Enescu și Muncii, dar și lucrări la școlile I.D Sîrbu și Școala nr 6. În total, este vorba despre aproximativ 13 milioane de lei.
La Petroșani, prin PNRR va fi realizat sistemul de monitorizare și siguranță a spațiului public, un proiect în valoare de aproximativ 2,9 milioane de lei.
La Uricani, prin PNRR se va face eficientizarea energetică a fostului spital, proiect ce are o valoare de aproximativ 3,8 milioane de lei.
Și la Vulcan, banii vin pe două proiecte și sunt aproximativ 10,5 milioane de lei. Este vorba despre realizarea unor rețele de piste pentru biciclete și despre actualizarea în format digital Planului Urbanistic General și a Regulamentului Local de Urbanism.

Finanțări de peste șase miliarde de lei prin PNRR
P este 1100 de localități din țară beneficiază de noi investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Astfel 1778 de proiecte de investiții primesc bani.

Pentru Valul Renovării, au fost aprobate 284 de noi proiecte, în valoare totală de 2.606.279.931,45 lei, pentru lucrări de
eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.
Pentru Fondul Local, au fost aprobate 1.494 de noi proiecte, în valoare totală de 3.493.627.843,83 lei, pentru sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificare urbană.
”Ministerul Dezvoltării finanțează 1.778 de noi investiții, în 1.135 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Vor fi publicate, în următoarea perioadă, și alte investiții care vor primi finanțare din PNRR, pe măsură ce unitățile administrativ-teritoriale vor răspunde solicitărilor de clarificări trimise de minister”, anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Lista proiectelor finanțate, în valoare totală de 6.099.907.775,28 lei, a fost publicată pe site-ul www.mdlpa.ro. Proiectele au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din #PNRR.
Aceste 1.778 de proiecte li se alătură celor 1.496 aprobate în luna octombrie și celor 86 pentru care au fost semnate deja contractele de finanțare prin cele două componente, ceea ce reprezintă un total de 3.360 de proiecte aprobate până în prezent.
Monika BACIU
Diana Mitrache