O gaură s-a căscat pe unul dintre zidurile de sprijin ale pârâului Maleia, chiar în centrul Petroșaniului. Apa a venit tocmai de pe Brădet, din cartierul aflat în zona campusului universitar și, pentru că, în 3 zile s-au adunat peste 60 de litri pe metru pătrat de precipitații, șuvoaiele au rupt o conductă. Autoritățile promit să reabiliteze zona și să stabilizeze malul.
În ultimele zile, în zona Petroșaniului, debitul apelor de munte a crescut enorm, pentru că s-au adunat aproximativ 60 de litri pe metru pătrat. Iar toată apa pluvială care s-a adunat de pe versanți, a ajuns în pâraiele ce traversează orașul. Doar că, la Petroșani, șuvoiul puternic a rupt malul și a refulat în Maleia. Zidul este destabilizat, iar cei de la Apele Române, în colaborare cu Apa Serv urmează să refacă total locul. „Ultima dată, am intervenit acum două săptămâni, când am înlocvuit o parte din conducta de acolo. Atunci am constat că acel perete este afectat și asu început să cadă pietrele de pe el. În urma viiturilor, însă, care s-au resimțit pe toate rețelele de apă pluviale, cât și pe cursurile de apă, acel zid a căzut. În urma discuțiilor cu Apele Române, vom găsi, în cel mai scurt timp o soluție de remediere”, a spus Cristian Ionică, managrul SC Apa Serv Valea Jiului.
Lucrările ar urma să dureze aproximativ două săptămâni, spun cei de la Sistemul Hidrotehnic Ape Jiu, iar cei de la Apa Serv vor reabilita conducta de apă pluvială. „Trebuie să mai înlouim noi o bucată de rețea de apă pluvială, să ne asigurăm și să consolidăm rețeaua, care vine pe sub bulevard. Este o lucrare de mare amploare, dar ea este funcțională pe acea porțiune. Dar, debitele, după ce s-au reabilitat rețelele din amonte, canalizarea funcționând foarte bine în cartierul de sus, aportul de apă s-a resimțit aici”, a mai adăugat managerul SC Apa Serv.
Cei de la Apele Române spun că, în ultimele zile au căzut precipitații abundente și, într-o zi au fost 25 de l/mp, în alta 17 l/mp, iar acum 13 l/mp. Toată această cantitate a fost preluată de reâelele de canalizare, apele pluviale adunate de pe versanți ajungând în apele care traversează orașele.
Diana Mitrache