Dealul Maleii din Petrila s-ar putea transforma. Autoritãtile locale au în vedere accesarea de fonduri europene pentru realizarea unei plantatii pomicole de alun si a unui spatiu pentru cultivarea cãpsunilor.
Initiativa le apartine celor de la Edil Sal Prest, firma de gospodãrire localã, care solicitã “trecerea din domeniul public în domeniul privat al orasului Petrila, a terenului în suprafatã de 79210 mp situate în Petrila, zona Dealul Maleii”.
“Având în vedere memorial justificativ prin care SC Edil Sal Prest SA Petrila doreste înfiintarea unei plantatii pomicole de alun în sistem ecologic si amenajarea unor spatii pentru cultivarea cãpsunilor prin accesarea fondurilor europene cuprinse în Programul PNDR (…) si tinând cont de faptul cã SC Edil Sal Prest SA nu dispune de bunuri imobile proprii, pentru a se putea încheia un contract de superficie, conform prevederilor legale, este necesarã trecerea din domeniul public al orasului Petrila, în domeniul privat al orasului Petrila, a terenului în suprafatã de 79210 mp situat în Petrila, zona Dealul Maleii”, aratã documentul ce este supus spre aprobarea Consiliului Local Petrila.
Potrivit reprezentantilor Edil Sal Prest Petrila “prin accesarea prezentului proiect se doreste îmbunãtãtirea performantei economice la nivelul orasului Petrila”. Pentru astfel de proiecte existã disponibile fonduri europene.
Monika BACIU